Vineri seara, două femei care se aflau la o petrecere pe marginea lacului Snagov au fost protagonistele unui incident care s-a sfârșit cu o tragedie. Ramona, una dintre cele două care s-au aventurat pe lac cu un skyjet, a murit înecată. În așteptarea rezultatelor toxicologice de la IML, judiciariștii de la Poliția ”Transporturi” au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Pe skyjet-ul condus de Ramona mai era o femeie în vârstă de 41 de ani care a reușit să se mențină la suprafață până ce martorii au salvat-o. Trupul fetei care a murit înecată a fost descoperit de pompierii militari, după trei ore de căutări, cu ajutorul unui sonar. Cadavrul era la aproximativ șapte metri adâncime, prins în vegetația subacvatică a lacului.
Citește și: Bărbat căzut pe șinele de tren în Argeș. Pompierii, la fața locului
Moartea tinerei Ramona Popa este, în acest stadiu al cercetărilor, o moarte suspectă, care ridică un mare semn de întrebare. A consumat sau nu alcool ori alte substanțe care să-i fi diminuat capacitatea de a realiza pericolul uriaș la care s-a expus când s-a urcat pe skyjet? Fata nu a îmbrăcat o vestă de salvare, cu atât mai mult cu cât prietenii au spus ulterior că nu știa să înoate. Dacă în sângele ei există alcool sau droguri va fi stabilit la necropsia care va fi efectuată azi la IML ”Mina Minovici”.
Citește și: Un tânăr de 20 de ani a fost găsit fără viață, după o ceartă cu părinții
”Autopsia și testele de toxicologie ne vor da multe răspunsuri. Aceste informații vor fi coroborate cu declarațiile martorilor, celor care au participat la petrecere, dar și cu cele ale celui care le-a dus mâncare (n.r. o comandă în vlaore de aproape 7.000 de lei). Așa vom stabili dacă victima a consumat alcool sau alte substanțe și dacă cineva încercat să o oprească să urce pe skyjet fără vestă. Totodată, se va face și o percheziție electronică a telefonului victimei”, au dezvăluit surse judiciare, conform evz.ro.
”Ora producerii accidentului (n.r. după ora 21.00), conjunctura (n.r. o petrecere în care cel mai probabil s-a consumat alcool), neluarea măsurilor de siguranță (n.r. nici una dintre femei nu purta vestă de salvare) coroborate cu vârsta matură a celor două ocupante ale skyjet-ului pot conduce la suspiciunea că acestea se aflau într-o stare psihofizică ce excede normalității. Cu siguranță, analizele toxicologice, realizate după efectuarea necropsiei, vor lămuri aspecte importante în această anchetă. Adică, se va stabili, fără echivoc, dacă victima a consumat alcool sau alt gen de substanțe care i-ar fi putut provoca dereglări neuropsihice”, a explicat Cătălin Țone, expert antidrog.
0 Comentarii