Web Analytics
scris miercuri, 17.07.2024

Cazul Roșia Montană. Canadienii de la Gabriel Resources au obținut o nouă victorie în instanță

ICSID, Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială, a luat o decizie neașteptată în dosarul Roșia Montană. Instanța internațională a decis suspendarea provizorie a executării hotărârii prin care Gabriel Resources, acționarul majoritar al RMGC, a pierdut procesul împotriva României.

Cazul Roșia Montană. Canadienii de la Gabriel Resources au obținut o nouă victorie în instanță

ICSID a anunțat că a înregistrat solicitarea Gabriel Resources, de anulare a deciziei favorabile României, și că a notificat părțile cu privire la suspendarea provizorie a executării acesteia, pe durata deliberărilor asupra solicitării de anulare, scrie profit.ro.

Citește și: Președintele ARGCOMS Curtea de Argeș, Sandu Nichita, o acuză de abuz pe primărița Lasconi din cauza birurilor care trebuie plătite pentru participarea la „Zilele Municipiului Câmpulung”

Pe data de 8 iulie, compania canadiană Gabriel Resources a anunțat că a depus o contestație împotriva deciziei tribunalului de arbitraj de la Washington (ICSID), care a acordat României daune de 10 milioane de dolari. Decizia inițială, datată 8 martie 2024, a fost pronunțată în favoarea autorităților române, însă Gabriel Resources susține că verdictul a fost luat „împotriva dezacordului puternic al unuia dintre cei trei arbitri”.

În cererea de anulare a deciziei ICSID, Gabriel Resources reclamă „vicii capitale în constituirea tribunalului ICSID, având în vedere că doi dintre arbitrii care au pronunțat decizia majoritară, Prof. Pierre Tercier și Prof. Zachary Douglas, nu au avut calitățile de independență și imparțialitate pe care le impune Convenția ICSID și nu au dezvăluit în mod adecvat relațiile dintre ei și părțile implicate în cauză, inclusiv cu avocatul României”.

Citește și: Doi români, aleși vicepreședinți în Parlamentul European

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...