Este zi de sărbătoare în Capitală. Astăzi, în sunetul celui mai mare clopot din lume, se sfințește pictura Catedralei Naționale.

Zeci de preoți, în frunte cu Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, și Daniel, Patriarhul României, vor oficia slujba. Peste 40.000 de credincioși sunt așteptați să participe la această ceremonie istorică.
Citește și: Sfințirea Catedralei Naționale: pelerinii vor putea intra doar pe baza buletinului
Catedrala Națională deține mai multe recorduri. Este cea mai costisitoare biserică din lume, fiind cheltuiți – doar până acum – 270 de milioane de euro. Cu o înălțime de 127 de metri, a devenit cel mai înalt lăcaș de cult ortodox din lume. Are și cel mai mare volum, pentru că înăuntru pot încăpea simultan peste 7 mii de oameni. Și să nu uităm de recordul, foarte probabil, pentru cea mai întinsă pictură în mozaic din lumea creștină.
Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române susțin că nu au încă certificări finale, care să ateste recordurile. Însă catapeteasma, adică peretele despărțitor dintre altar și restul catedralei, este cu siguranță cea mai extinsă din lume – 407 metri pătrați. Cât un teren de tenis, cu tot cu spațiul pentru spectatori.
Altarul în sine are aproape 20 de metri și e făcut din beton, și nu din lemn, așa cum se obișnuiește. Foarte probabil, Catedrala Națională e decorată cu cea mai întinsă pictură în mozaic din lumea creștină. Din cele 6 clopote, cel mai mare are 25 de tone, poartă gravat chipul patriarhului Daniel și a fost fabricat în Germania. E considerat deja cel mai mare clopot cu mișcare autonomă din lume.
Citește și: Două persoane sancționate la Carei, după ce l-au huiduit pe Bolojan




0 Comentarii