# Juristul „inteligent” al firmei Titidan i-a cerut ziaristului de investigații Alexandru Cristorian să-și devoaleze sursele
Săptămâna trecută, Jurnalul de Argeș vă prezenta în premieră informația potrivit căreia „Consulul onorific al României în Elveția recunoaște că a intervenit la Ministerul Culturii pentru blocul firmei Titidan”. În mai multe declarații făcute pentru ziarul nostru, doamna consul onorific Marinela Somazzi Safta (care ne-a sunat pe noi și ulterior pe jurnaliștii de la „Cațavencii”) ne-a precizat că a plătit deja avansul pentru un apartament în viitorul bloc ce va fi ridicat de firma Titidan în centrul Piteștiului și că ambasadorul Elveției nu are nicio legătură cu firma Titidan, dar că ea da, are. Și am văzut și de ce…
„O clădire-problemă între clădiri de patrimoniu și alte posibile clădiri-problemă”
În urmă cu câteva săptămâni, jurnaliștii de la „Cațavencii” au mai scris o pagină despre controversatul bloc de 10 etaje construit de firma Titidan în centrul Piteștiului, pe situl urban Republicii.
Acum, jurnalistul Alexandru Cristorian revine cu încă o pagină despre acel bloc, de această dată după ce a venit la Pitești să facă un reportaj. Sub titlul „Cultură, imobiliare și delicatețuri diplomatice la Pitești. Partea a II-a, nu neapărat ultima”, jurnalistul din Capitală scrie că și pe el l-a sunat consulul onorific al României la Lugano, în Elveția, o doamnă „ale cărei interese personale converg cu cele ale unor dezvoltatori locali despre care scrisesem în urmă cu câteva săptămâni”.
Cei de la „Cațavencii” scriu că viitorul bloc construit de către Titidan este „o clădire-problemă între clădiri de patrimoniu și alte posibile clădiri-problemă. O clădire din spatele lui este tot o clădire de patrimoniu, din ce mi se spune. Peste drum se află Casa Bobancu, monument de categoria II și lîngă care – în conformitate cu legea – nu se poate construi la mai puțin de 100 m. Distanța dintre blocul Titidan și Casa Bobancu e mai mică de 100 m. Mai apoi, însă, se află și câteva alte clădiri mai noi, să zicem. Una dintre ele este chiar sediul Inspectoratului de Stat în Construcții. Mda. Fix sediul ISC. Bașca, pentru că cei de la Titidan acoperă cu construcția absolut tot terenul, desfășurarea de șantier s-a făcut pe domeniul public, în spatele ISC, unde era o parcare a celor din instituție și a locatarilor din casa vecină. Și pentru care, zic cei de la Titidan, plătesc o sumă exorbitantă drept chirie către Primărie”.
„Juristul de la Titidan m-a întrebat dacă îi pot trimite textul înainte de publicare”
Alexandru Cristorian face referire în articol și la firma Titidan: „Firma, care n-are angajați, e deținută de Dana Maria Ionescu, care-i și administrator, și de Adrian Constantin Ionescu – fratele doamnei Dana. Firma există în fapt pentru clădirea asta și posibil pentru altele. Adevărata afacere a familiei Ionescu se numește Adidana SRL, unde Adrian Constantin deține 74,875% și unde-i și administrator, iar Dana Maria – doar 24,125%. Firma asta, cu cifră de afaceri de ordinul zecilor de milioane și profit pe măsură, se ocupă cu comerțul cu ridicata al produselor chimice”.
Legat de întâlnirea cu cei de la Titidan, ziaristul de la „Cațavencii” scrie că „un puști pe nume Robert Roșoi, care abia a terminat Dreptul de câțiva ani, împreună cu o doamnă simpatică, mă așteaptă la sediul firmelor din Armand Călinescu nr. 2. Tot în centrul Piteștiului.
Discutăm despre dreptul la replică. E nepublicabil, zic eu. Ei însă o țin pe a lor, că am greșit. Mă amenință subtil – sau, mă rog, îmi pun în vedere, căci doamna blondă care-l însoțea pe puștanul jurist era tare simpatică și n-am reușit să citesc amenințare în cuvintele ei – că ne expunem și noi la procese, că pe cei din presa locală i-au dat în judecată și că le cer 500.000 lei. Oamenii erau altfel îngrijorați și puțin enervați de situație. Practic, ei avuseseră toate actele când au început biznisul, iar acum au apărut acte noi care zic că n-ar avea. Le explic că nu pot publica acel drept la replică – care zice, printre altele, că moșnegii invocați de mine nu-s moșnegi, că procesul inițial începuse pe teme de însorire (cu toate că ulterior a fost introdusă și speța apartenenței la situl urban), precum și situația “banilor elvețieni” pe care i-am invocat în text. Și mai zice, cu documente, că locul în care au construit ei nu-i în situl urban. Însă, în chiar documentele de la ei, cele semnate de INP, se zice clar, în finalul documentului, că acel loc face parte din situl urban. După ce le explic domnului tinerel jurist și doamnei simpatice că nu e publicabil dreptul la replică, dar că o să public părțile relevante din el, domnulețul mă întreabă, nonșalant, dacă nu-i pot trimite textul înainte să-l public. Gen să vadă el dacă e bine. Serios! I shit you not! Omul ar fi vrut să-i dau textul înainte, spre informare și, de ce nu, corectură. Îmi vine să mă prăpădesc de râs. Îi explic că așa ceva nu se poate”.
„Practic, ce făcuse ministrul Daniel Breaz prin adresa iniţială era o inducere în eroare a instanţei”
Și tot în amplul articol din „Cațavencii” se mai precizează: „Dacă treaba cu construcția blocului n-ar fi ajuns în instanță – proces pornit de un doctor Irimia, patron de clinică în Pitești, și de alți doi cetățeni, acei «niște bătrânei» din primul text – totul ar fi mers ca pe roate, la umbra documentelor date de Primărie și de Direcția Județeană de Cultură și în completa ignoranță a ministerului. Cum situația a ajuns la judecată – ce-i drept, în primă instanță reclamanții indicaseră un proces pe teme de studiu de însorire, pe care l-au completat apoi, pe măsură ce au apărut informații – s-a cerut un punct de vedere de la minister. Care minister a fost chemat cumva să spele putina”.
Conform celor de la „Cațavencii”, în primă fază, ministerul – sub semnătura lui Daniel Breaz – a transmis o adresă instanței în care zice că nu, clădirea demolată pentru șantierul Titidan nu e de patrimoniu și în sit urban. Asta se întâmpla pe 8 aprilie. După care, în luna mai, cei de la Institutul Național al Patrimoniului au scris negru pe alb că respectiva clădire este parte integrantă a sitului urban. „Practic, ceea ce făcuse Daniel Breaz prin adresa inițială era, într-un fel, o inducere în eroare a instanței. Și, după ce am scris noi, s-a precipitat treaba. Și-apoi, una dintre supărările celor de la Titidan era legată nu de publicarea în sine – din ce am înțeles eu discutând cu ei – ci de faptul că se agită apele. Că preia presa locală și că publică fără teamă să mai fie dați în judecată, din moment de buboiul iese la iveală și la nivel național”, mai adaugă Alexandru Cristorian.
„Doamna consul onorific a făcut un frumos procedeu de intervenţie pe lângă minister”
În ultima parte a articolului scris în „Cațavencii” săptămâna trecută, parte având subtitlul „Doamna consul onorific al României în Elveția și investitor/cumpărător la Titidan”, Alexandru Cristorian mai spune, legat de conversația avută cu doamna Marinela Somazzi Safta, că „ea nu e asociată cu domnii de la Titidan. Ea doar a cumpărat un apartament acolo. Apartamentul costă 100.000 de euro. Doamna consul a intervenit și în cazul unui investitor elvețian cu un bloc în strada Polonă. În ceva mai bine de o oră de discuții, doamna Marinela Somazzi Safta mi-a zis multe. Am și râs. M-am și mirat. Mi-a trezit și curiozități. Și chiar mă bucură că-i place stilul în care scriem aici, mai ales că, iată, scriem și deducem, din ce ne-a zis, că a făcut un frumos procedeu de intervenție pe lângă minister, în favoarea unei părți implicate într-un proces, în care ea are o miză. Sigur, nu zece milioane de euro, ca și Titidan, dar un apartament de 100.000 euro”.
