Casa de Pensii Argeș anunță, prin vocea directorului executiv Aida Ionela Enache, că pentru seria 5 din acest an, cu date de plecare in perioada 6-10 mai, au fost repartizate 65 de bilete de tratament balnear în stațiunile 1 Mai, Amara, Bala, Buziaș, Covasna, Olănești, Moneasa și Pucioasa.

Citește și: Schimbări la plata facturilor cu cardul de energie
Repartiția poate fi consultată și pe site-ul institutiei www.cjparges.ro.
Eliberarea biletelor se face în perioada 20-28 aprilie, conform planificării anunțate telefonic fiecărui beneficiar.
Conform unui comunicat de presă al instituției, au rămas două bilete pentru care nu au fost solicitări, în stațiunea Bala.
„Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie.
În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția” – se mai arată în comunicatul de presă al Casei de Pensii Argeș.
Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta trebuie să aibă la el cuponul lunii martie/aprilie 2023 (original sau copie) și xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie.
Plata contribuției individuale se poate face numerar sau cu cardul la ghișeul bilete de tratament balnear.



0 Comentarii