Web Analytics
scris marți, 30.09.2025

 Cardurile sociale pentru peste 1 milion de români au fost încărcate

Cardurile sociale pentru cei peste 1 milion de beneficiari ai programului Sprijin pentru România din toată țara au fost deja încărcate, anunță reprezentanții Guvernului. 

 Cardurile sociale pentru peste 1 milion de români au fost încărcate

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, arată că este vorba de bani pentru alimente și mese calde, meniți să-i ajute pe cei aflați în cea mai mare nevoie: pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani, cu indemnizație socială, copiii și adulții cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei și familiile și persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune.

Citește și: În Pitești și zona metropolitană, bilet integrat cu valabilitate de 60 de minute

Conform lui Pîslaru, 1.115.773 beneficiari primesc prima tranșă, pe baza datelor agregate de la Casa Națională de Pensii Publice și, respectiv, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, dintre care 1.028.391 carduri valabile — 92,16%, 6.231 carduri emise și nelivrate încă (în posesia Poștei Române) — 0,55%, 12.223 carduri dezactivate (care necesită reemitere și redistribuire) — 1,09% și 68.928 carduri pentru beneficiari noi (care intră în contracte separate) — 6,17%.

„Angajamentul meu este ca tranșa a doua de bani să fie încărcată până la finalul acestui an, așa cum am promis încă de la preluarea mandatului de ministru”, adaugă Dragoș Pîslaru.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Poliţistul-buldog de Câmpulung

A profitat de faptul că din 2017 a fost aruncată în aer condiția cu limita de înălțime pentru intrarea în Poliție și a ajuns subofițer la Câmpulung....