Web Analytics
scris sâmbătă, 14.03.2026

Captură uriașă la graniță: peste 100 de pistoale și 60.000 de țigări, găsite într-un camion care mergea spre Germania

Descoperire importantă făcută de polițiștii de frontieră în zona orașului Calafat, unde un camion înmatriculat în Turcia a fost oprit pentru verificări. În interiorul vehiculului, oamenii legii au găsit un adevărat arsenal, dar și o cantitate mare de țigarete fără documente de proveniență.

Controlul a avut loc pe DN56, după ce un echipaj al Poliției de Frontieră Română, împreună cu polițiști bulgari și inspectori vamali, a verificat un ansamblu rutier condus de un cetățean turc în vârstă de 38 de ani. Transportul se deplasa pe ruta Turcia – Germania.

În timpul controlului, autoritățile au observat că sigiliul compartimentului de marfă fusese rupt și lipit din nou, lucru care a ridicat suspiciuni. Verificarea detaliată a încărcăturii a scos la iveală 106 pistoale și 131 de încărcătoare fără muniție, ascunse printre cutii cu țigarete.

De asemenea, au fost găsite 60.000 de țigarete cu timbru de acciză turcesc, a căror valoare este estimată la aproximativ 90.000 de lei.

Întreaga marfă a fost confiscată, iar camionul a fost indisponibilizat pentru continuarea anchetei. Cazul este investigat de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, prin Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub suspiciunea de contrabandă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită