Web Analytics
scris luni, 20.03.2023

Cantus Mundi. Peste 8.000 de copii vor cânta pentru Ora Pământului

Sâmbătă, 25 martie, între orele 20.30-21.30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca „Ora Pământului” prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!” – după cum precizează Departamentul de comunicare – Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” (Programul Național Cantus Mundi).

Cantus Mundi. Peste 8.000 de copii vor cânta pentru Ora Pământului

Citește și: Simfonia Lalelelor. Start la închirierea spațiilor pentru florari în Parcul Lunca Argeșului

La a șaptea ediție „Ora Pământului by Cantus Mundi”, copiii și coordonatorii lor vor desfășura concomitent activități muzicale în 64 de localități din 34 de județe și București: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, București, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

În București, „Ora Pământului by Cantus Mundi” va fi celebrată printr-un amplu eveniment muzical la Opera Comică pentru Copii. Aproximativ 500 de copii și tineri din 18 coruri invită publicul din capitală să îi susțină în demersul lor de a schimba lumea în bine prin muzică, implicare si responsabilitate față de natură – potrivit sursei citate.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...