Web Analytics
scris marți, 04.07.2017

Când puteți merge la Arhiva și Registratura Tribunalului pe perioada vacanței judecătorești

Tribunal ArgesÎn perioada vacanţei judecătoreşti, 17 iulie – 04 septembrie 2017, Biroul Arhivă şi Registratură al Tribunalului Argeş va fi deschis publicului în zilele de luni şi marţi, între orele 0800 – 1000, în aceste interval putând fi depuse acţiuni, cereri şi documente cu privire la dosarele aflate pe rolul instanţei ori soluţionate şi pot fi solicitate dosarele pentru studiu.
În celelalte zile, acţiunile, cererile şi documentele cu privire la dosarele aflate pe rolul instanţei ori soluţionate, pot fi transmise instanţei prin: e-mail, fax, poştă.
Biroul apostile îşi va desfăşura activitatea între orele 0830 – 1230 – primirea actelor, şi orele 1400 – eliberare acte, în spaţiul rezervat acestei activităţi, după cum urmează:
în perioada 24 – 28 iulie 2017 – în fiecare zi;
în perioada 14 – 18 august 2017 – în fiecare zi;

Când puteți merge la Arhiva și Registratura Tribunalului pe perioada vacanței judecătorești

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...