Centenarul nașterii lui Petre Țuțea a fost marcat la Boteni la 26 octombrie 2002. La vedere, cu fast. Fostul deținut politic Marcel Petrișor îmi povestea ce dificultăţi a întâmpinat la Boteni, alături de Marian Munteanu, când l-au înmormântat pe Nea Petrache, în decembrie 1991.
Nu găseau car, nu găseau boi. Securiștii mișunau pe dealuri. Localnicii se temeau, veniseră legionarii peste ei! Preasfinţii preoţi de atunci făcuseră o slujbă scurtă şi fugiseră, îngroziți că ar putea să fie asociați cu oamenii lui Marian Munteanu. De data aceasta, în 2002, după 11 ani, lume multă și bună, de toate culorile politice – liberali, foști deținuți politici, foști legionari, țărăniști, peremiști, pesediști, săteni, rude. Slujbă religioasă, pelerinaj la mormânt, un fel de simpozion la discoteca din comună și dezvelire de bust. Simpozionul științific a fost, de fapt, un lung prilej de dispută între politicieni.
Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici a amintit că, după 1990, Petre Țuțea a aderat la valorile liberalismului. Marcel Petrișor a sărit ca ars, că Țuțea a fost și a rămas legionar. „Legionarismul e o mare porcărie!”, a replicat un liberal, dl. Joe Neguț. Senatorul PRM Mihai Ungheanu a amintit că, în tinerețe, Țuțea a fost de stânga. Constantin Ticu Dumitrescu a intervenit, spunând că filosoful nu poate fi revendicat de niciun partid politic. „Ba poate!”, a strigat din sală Cristian Boureanu, „Țuțea s-a înscris în PNL cu carnet”. Spiritele s-au mai calmat când deputatul Nicolae Leonăchescu le-a amintit tuturor că veniseră la Boteni la o sărbătoare în cinstea unui mare român.
Citește și Nepotul lui Petre Ţuţea, prezent la un eveniment la Biblioteca Judeţeană Argeş
La dezvelirea bustului a apărut doar… soclul
Numai că sărbătoarea s-a încheiat prost, când s-a ajuns la dezvelirea bustului. Când au tras de sforile de la cearșaf, d-nii Bălăceanu-Stolnici și Crin Antonescu au rămas, alături de asistență, siderați. Nu era niciun bust! S-au dezvelit… soclul amplasat în fața școlii și plăcuța cu numele celui mai de seamă fiu al comunei Boteni. Primarul Dumitru Popescu s-a scuzat că nu au mai fost bani și de… bust, ci doar de soclu, că sculptorul promisese că îl face pe datorie, dar… S-a ales praful de solemnitatea momentului, de tot, lumea s-a risipit, întristată, scârbită.
Peste vreo doi ani a fost gata și bustul, dar a fost amplasat fără tam-tam, nimeni nu a mai avut curaj să mai facă invitații, rușinea era încă vie. Bustul acesta a rezistat o iarnă și o primăvară şi s-a năruit; era doar mulajul de ghips pus în aer liber! Nu am apucat să-l fotografiez, poate cineva de pe aici i-a făcut o poză. Venind un alt primar la Boteni, a comandat un bust ca la carte, dar a avut parte de un sculptor care a oferit o „interpretare”, mai toți spunând că e urât, că nu seamănă.
Dar odiseea bustului de la Boteni al lui Țuțea nu s-a terminat. Mai nou, se cere imperios, de Alexandru Florian et comp., demolarea acestuia, pe motiv că Țuțea a făcut politică de extremă dreaptă.
Citește și Complex „Petre Ţuţea” la Boteni
0 Comentarii