Web Analytics

Când a vrut să îi facă buletin proaspetei soţii, comandantul Poliţiei Câmpulung a fost invitat să o cheme şi pe fosta

de | 16.01.2020 13:46 | Culise

Nu se poate spune că nu a avut un an „wow”, cel puțin în plan sentimental, Gheorghe Ciolan, comandantul Poliției Câmpulung. După ce și-a plimbat iubita, Teodora, care are doar 21 de ani, la Folgarida, în Dolomiții italeni, la începutul anului, la turnul Eiffel și la Disneyland (după care romantic a titrat pe pagina de socializare: „O realitate ca un vis cu Teodora la Paris”) și la lacul Como, comisarul și-a oficializat relația cu juna, schimbarea statusului fiind marcată în toamnă, pe 26 octombrie. Totuși, sfârșitul anului a adus câțiva nori peste cerul perechii proaspăt căsătorite. S-a întâmplat atunci când comandantul a vrut să îi facă buletin tinerei consoarte pe adresa lui de la Ștefănești. Numai că pe adeverința de rol a apărut realitatea crudă, aceea că vila era pe numele vechii soții. Ceea ce, după cum află orice român atunci când se duce să își facă un nou buletin, înseamnă că fosta doamnă Ciolan trebuia să vină la ghișeu pentru a o lua în spațiu pe actuala. Fapt ce l-a enervat pe proaspătul însurățel cu ghiocei la tâmple, care le-a făcut cum i-a venit la gură pe funcționarele de la Evidența populației, cărora le-a strigat că au greșit documentul. Până la urmă nu știm cum a rezolvat situația delicată, dar sperăm că una dintre doamne a dovedit înțelegere și comandantul a putut să o treacă pragul vilei în brațe pe mireasa Teodora.
(ELECTRO-CUTARE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

4 Comentarii

  1. Jeorjică, ai făcut nuntă cu Juna, le-ai loat banii la prostii, inclusiv milițienii care se gudura pe lângă tine, însă comentariile de pe facebook ale oamenilor de rand, spun totul! Asta e Jeorjele, când toată viata ai denigrat, ai complotat și ai invrajbit oamenii intre ei, trebuia ca cineva sa spună adevărul!
    Stai liniștit ca nu esti smeker ca te-ai însurat cu Juna, ești un penibil arogant!!!
    Prietenii știe de ce!!!

    • Oamenii devin dusmani cand iti faci prea bine meseria , toti care il criticati pe acest om credincios, il criticatii deoarece nu va ajuta sa obtineti poate beneficii , poate pile. Numai bine tuturor !

  2. Unii chiar nu au ce face și stau să analizeaze viața altora mai mult decât propria viața…Sunteți niște terminați cei care ați scris asta!

  3. Chiar credeți că interesează omul de rând ce face G. Ciolan? Dacă sunteți jurnalisti , faceți ancheta jurnalistică și aflați ce s-a întâmplat la concursul pentru Sef de cerc Militar de la Vânătorii de munte ! Asta vrea omul normal!

    Ciolan se descurcă…nu ne intereseaza stirile de cancan ! De o săptamană îl dați pe Târi , pe popa, acum pe Ciolan și nimic de Biță & co.
    Păi ce jurnaliști sunteți voi mă?
    Alooo…doar 2-3 ziare au avut tupeu să scrie!
    Vișane , mata ce zici…? Fac parte Bița & co. din gașca dumitale?