Web Analytics

La Câmpulung, ca la spitalul de nebuni. În urma contestaţiilor, trei candidaţi vor şefia Spitalului Municipal

de | 23.05.2019 13:18 | Actualitate

Lupta pentru postul de manager al Spitalului Municipal Câmpulung se va da în trei! Deşi săptămâna trecută comisia care a efectuat selecţia dosarelor pentru participarea la concurs a admis doar un candidat, cei doi pretendenţi respinşi au făcut contestaţie şi au avut câştig de cauză. În asemenea condiţii, miercuri, 22 mai, vor fi susţinute public trei proiecte de management, nu doar unul, cel al lui Nicolae Alexe, angajat al spitalului admis iniţial de unul singur să susţină probele de concurs. Ceilalţi doi doritori ai şefiei unităţii medicale sunt Mihai Ionuţ Bălan şi Pavel Mugurel Schiaucu.
Din comisia care a respins dosarele celor doi au făcut parte doi consilieri locali, Sergiu Cicu şi Estera Stămoiu, ultima fiind şi preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, dar şi Adina Mariana Din, ca reprezentantă a DSP Argeş. La rezolvarea contestaţiilor s-a regăsit un singur ales local, Gheorghe Sârbu, acesta făcând comisie cu Maria Păun, de la DSP, şi Daniela Prunoiu, medic al Spitalului Câmpulung.
C.I.B.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii