Web Analytics

articol scris joi, 01 noiembrie 2018

Campion mondial la kickboxing, făcut K.O. de reprezentanţa Skoda din Piteşti

# Din ciclul „Asiguratorul plăteşte, service-ul nu munceşte” # „Eu știu că acolo se dă șpagă”, acuză clientul Marius Cocean, după ce a dus mașina la reprezentanță și vreme de două luni nu a mișcat nimeni nimic la ea # Patroana reprezentanței dă vina pe neseriozitatea forței de muncă și admite că ar putea fi vorba și de șpagă, însă îi cere multiplului campion mondial un nume concret de mecanic care i-ar fi cerut bani, ca să ia măsuri
„În 20 august anul acesta, a dat cineva peste mine cu mașina, m-a accidentat. A intrat, practic, în mașina mea. M-am dus la ăștia de la Skoda, că mașina am cumpărat-o de la ei. M-au adus în pragul disperării!”, s-a plâns Marius Cocean unor prieteni, cărora le-a relatat că e pe cale să devină pieton.
Din vară, de când și-a „parcat” mașina în service-ul reprezentanței Skoda din Pitești, după un incident în urma căruia a fost aruncat cât colo, cu tot cu mașină, de o șoferiță septuagenară, multiplul campion mondial Marius Cocean circulă cu autoturismul împrumutat de un prieten. După ce a făcut potecă în fiecare zi, din august și până acum, și a văzut cum mașina lui este ocolită de mecanici, sportivul s-a cam prins care este baiul și că rotițele trebuie „unse” la service, chiar dacă asiguratorul plătește.

Marius Cocean: „Eu știu că acolo se dă șpagă!”

„Nu e vorba despre cine sunt eu, nu are legătură cu asta”, ne-a spus sportivul, pe care l-am abordat și care ne-a confirmat toată tărășenia. „Deci, am ajuns acolo, după toate demersurile, cu asigurator și cu tot ce trebuie, mașina a fost dusă acolo în luna august. Și de atunci acolo a rămas. Argumentul lor este că nu au oameni suficienți sau se află în medicale mecanicii, care își fac acasă treburile. Spun că au o problemă de personal, dar vin mașini încontinuu… Până și mecanicii care mai sunt pe acolo mi-au spus: «Dacă mi-a zis cutărescu să fac altă mașină..!». Eu știu că acolo se dă șpagă. Se mișcă foarte greu. Asta în condițiile în care eu îmi fac tot timpul reviziile acolo, de când am cumpărat mașina, din 2012. Permanent o duc numai la reprezentanța Skoda, considerându-mă și prieten cu cei de acolo. Dar se pare că, în momentul în care e vorba de bani, nu mai ești prieten… Reparația costă 220 de milioane lei vechi. După ce s-a dat aprobarea de către asigurator că trebuie să o repare, piesele au fost achiziționate într-o singură zi. Au piesele acolo, dar nu are cine lucra. Stau piesele lângă mașină, dar nu are cine le pune. Nu pot să îmi dea mașină de schimb, îmi spun că aș sări de suma pe care e asigurată. Am dat și o declarație că, dacă sare de suma aprobată, sunt dispus să plătesc eu o diferență. La momentul actual, un părinte al unui copil de la sală mi-a lăsat, binevoitor, mașina. Două luni de zile cine îți lasă mașina în ziua de azi? Om cumsecade. Dar omul are și el obligațiile lui. Sunt antrenorul băiatului lui și suntem prieteni, dar până la urmă e o limită… Mi-e rușine și mie, până la urmă”.

„Cât m-am antrenat pentru campionatul european de kickboxing, zi de zi am bătut drumul la ei”

„Am fost să discut cu ei. Gândiți-vă că, în perioada când m-am antrenat pentru campionatul european de kickboxing din Slovacia, zi de zi am bătut drumul la ei, să îmi repare mașina până în data de 14 octombrie, când trebuia să plec la campionat. Am tot stat de vorbă cu ei, de la cel mai mic până la directorul adjunct Radu, care director mi-a promis verbal că până la data de 14 se rezolvă. Dar a plecat în vacanță la Paris și nu s-a rezolvat. Și nici mașină la schimb nu a vrut să îmi dea. Cu toate că a spus că o să îmi dea o mașină. Ieri am fost la patroană, care este directorul general. Mi-a oferit niște argumente puerile, mi-a spus despre problemele pe care le au ei în firmă, că nu au mecanici, că angajații nu își fac treaba, că nu sunt mulțumiți, că una, că alta… Pe mine nu mă interesează!
Să se gândească la faptul că m-au ținut două luni de zile și, în loc să mă pregătesc cum trebuie pentru campionat, a trebuit să îmi bat capul cu ei. Și să se gândească la faptul că eu două luni de zile am avut nevoie de mașină zilnic să merg la serviciu, la 50 de kilometri. A venit cu argumente de genul ăsta, că îi fac rău. Eu nu știu cui îi fac rău, dar la mine se gândește cineva? Mie să îmi fie cumva rușine sau să am un sentiment de vinovăție că îi fac ei rău? Dar la mine s-a gândit cineva vreme de două luni, cât am avut mașina la ei?
Eu acum mă pregătesc pentru Campionatul Mondial din Maribor și sunt în aceeași situație, că îmi trebuie o mașină. Pe 17 noiembrie începe competiția. Cam asta e povestea. Ieri, directoarea mi-a promis că bagă mașina de urgență în reparații, în condițiile în care eu am fost acolo și nu muncea nimeni la ea. Și asta pentru că au apărut alte mașini, la urgență, puneți dv. ghilimelele de rigoare”.

Cristina Fries, SC Autec Autotechnic: „Am crezut că treaba e clarificată. O să sun iarăşi la firmă”

Cristina Fries, Autec Autotechnic, ne-a declarat: „Situația este clarificată, eu am avut o discuție cu dânsul, noi avem programări pe o perioadă mai lungă de timp, au fost și probleme de personal, care se întâmplă în toată România, și mașina știu că este rezolvată. Sunați-l pe domnul Cocean și vedeți dacă mai este ceva în neregulă. Vineri a fost și a discutat, i-am făcut un discount pentru o lucrare și acum nu știu care mai este situația maşinii; dau telefon la firmă să întreb, pentru că nu știu mai departe ce a făcut. Situația este că, indiferent unde ești, la un doctor, la un service, și eu sunt la rândul meu client, dar la un moment dat ni se spune clar: asta putem, asta facem, dacă dorești mai mult sau altfel poți să te duci în altă parte. Deci, eu am vorbit cu domnul Cocean și i-am explicat de fiecare dată. Am purtat o discuție cu directorul și, la o lucrare care făcea 16 milioane, am convenit să îi facem opt. Am făcut-o ca să fie bine. Eu am crezut că treaba este clarificată. O să sun iarăși la firmă”.

Cristina Fries: „Nu pot să vă spun că nu poate să fie şi adevărat. (…) Toată lumea aleargă după bani,
de parcă a intrat virusul…”

În legătură cu suspiciunile clientului că s-a tergiversat pentru că nu ar fi dat șpagă la angajați, Cristina Fries ne-a spus: „Doamnă, în primul rând, întrebarea este interesantă și pentru mine, pentru că eu de atâtea ori i-am atenționat că una este când vine clientul ia mașina, e mulțumit și lasă, treaba lui cât lasă, alta e când, să zicem, un angajat condiționează clientul și nu îi bagă mașina în lucru. Deci, în momentul când are cunoștințe, știe clar cine, chiar îi sunt îndatorată, pentru că lucrurile astea mă deranjează foarte mult. Nu pot să vă spun că nu poate să fie și adevărat. E o nebunie totală, toată lumea aleargă după bani, de parcă a intrat virusul, nu îi mai satură nimeni cu nimic și e foarte posibil. Dacă dânsul are convingerea și știe concret nume, persoană… atunci o să văd. Am telefonul și ne-am tot auzit în ultimele zile pe treaba asta. Aș minți să zic altceva, având în vedere că au fost probleme de personal. I-am spus: «Domnule, dacă mi-aduceți un vopsitor, vă fac mașina gratis». Deci, vin (salariații, n.red.), le dau salariul pe care mi-l cer și după aia nu mai vin, nu mai răspund pe telefoane. Sau vin, iau concediu și pleacă înapoi în Germania sau lucrează în particular, în curte. Și asta e în toată România! O să cumpăr două-trei apartamente, ca să aduc oameni din zone mai sărace, pentru că nu știu cum să mai fac. Deci, problema nu este la mine. Problema este corupția în sine. Pe noi ne calcă ITM-ul, RAR-ul, Mediul și toate astea, în timp ce pe ăștia care lucrează în curte, în garaj nu îi vede nimeni, deși toată lumea știe!”

Distribuie!

0 Comentarii

Saci cu oseminte din perioada COVID, descoperiți într-o groapă dintr-un cimitir din Slatina. Ce spun anchetatorii

Mai mulți saci cu rămășițe umane au fost descoperiți într-o groapă din cimitirul Strehareți din Slatina, în timpul unor lucrări […] Citește!

CLINICA DR. MARINECI S.R.L. anunţă finalizarea proiectului “Clinica Dr. Marineci – Tehnologie avansată și îngrijire personalizată pentru un zâmbet sănătos”

COMUNICAT DE PRESĂ Septembrie 2026, Pitești CLINICA DR. MARINECI S.R.L., în calitate de beneficiar, anunţă finalizarea proiectului “Clinica Dr. Marineci […] Citește!

Vivaldi Rocks® ajunge la Pitești: marți, 3 noiembrie, ora 19:30, Casa de Cultură a Sindicatelor

Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Pitești, marți, 3 noiembrie, de la ora 19:30, la Casa de Cultură a […] Citește!

Pitești. Lucrări pe bulevardul Republicii, la noapte

Primă ria Pitești anunță că în seara zilei de luni, 21 septembrie, începând cu ora 22:00, vor fi executate lucrări […] Citește!

Claudiu Năsui a demisionat din Parlament după numirea în Guvernul Republicii Moldova. Cine îi poate lua locul

Claudiu Năsui și-a înaintat, luni, demisia din funcția de deputat în Parlamentul României, după ce a fost numit ministru al […] Citește!

Siegfried Mureșan vrea ca TVA să revină la 19% „de îndată ce România își permite”: „Nu avem nevoie de noi creșteri de taxe, impozite sau TVA”

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat, luni, că România nu are nevoie de noi creșteri de taxe, impozite sau TVA, […] Citește!

Români acuzați că au furat ajutoare sociale de sute de milioane de dolari în SUA

Un cetăţean român expulzat deja de două ori din SUA a intrat într-un magazin 7-Eleven din Toledo, Ohio, şi a […] Citește!

Decizie în Parlament: Bancomatele vor elibera sume personalizate chiar dacă nu scoți bani de la ATM-ul băncii tale

Românii care au carduri bancare vor putea să scoată de la orice bancomat sume personalizate, inclusiv atunci când retrag bani […] Citește!

Diana Șoșoacă îi ia apărarea lui Călin Georgescu: „Perchezițiile nu se fac în absența proprietarilor și nici după doi ani, bolșevicilor”

Europarlamentarul Diana Șoșoacă critică DIICOT, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost percheziționat luni, 21 septembrie. […] Citește!

Presa rusă reacționează la ridicarea lui Călin Georgescu de DIICOT:„România este o dictatură”

Presa internațională relateză luni despre operațiunea DIICOT în care este vizat fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Agenția rusă […] Citește!

Alertă îm România! ISU avertizează : intensificări ale vântului în mai multe regiuni din țară

Potrivit avertizărilor emise de ANM, vântul va prezenta intensificări în mai multe zone, în special în Oltenia, sud-vestul și nord-estul […] Citește!

București. Spectacolul „3 Tenori Ieșeni & FRIENDS” ajunge la Sala Palatului. Andreea Marin : „O seară care se trăiește, nu doar se povestește”

Fenomenul care le calcă pe urme lui Pavarotti, Domingo și Carreras, „O seară care se trăiește, nu doar se povestește”, […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Siegfried Mureșan, produs al Berlinului, împachetat la Bruxelles, livrat în România

Din ediția tipărită

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete