Web Analytics

Campania de responsabilitate socială la Mioveni

de | 18.04.2018 19:47 | Politica si Administratie

19 MioveniPentru că educația ecologică trebuie să înceapă încă din primii ani de viață și trebuie să contribuie la formarea unei conștiințe și a gândirii ecologice despre natură, dar și a unui comportament corect față de aceasta, reprezentanții SEdC Mioveni au început luni, 16 aprilie,  o nouă serie de prezentări la instituțiile de învățământ din oraș, în cadrul campaniei de responsabilitate socială „Și eu prețuiesc apa – Noi avem nevoie de APĂ, iar APA are nevoie de noi”
„Suntem convinși că educația ecologică va ajunge și dincolo de orele petrecute la clasă, și, deși este un proces complex și de durată, va avea rezultate care se vor vedea în timp.
Prima vizită am făcut-o la GPP  Campionii, unde ne-am întâlnit cu preșcolarii de la grupele mari pentru a discuta despre imporatnța apei”, anunță  SEdC Mioveni.
Micuții au urmărit filmulețe educative cu privire la apă și importanța ei, au desenat, au colorat, iar la final, pentru că au învățat cum poate fi prevenită risipirea prețiosului lichid, au primit câte o diplomă de „Detectiv al apei”.
La finalul întâlnirii noastre, viitorii școlari ne-au promis că vor transmite mai departe, familiei și prietenilor, faptul că apa este o resursă limitată și că trebuie folosită cu grijă și atenție.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii