Un transport încărcat cu arme de foc și lansatoare de rachete a fost descoperit la punctul de trecere Leușeni–Albița, după ce un vameș din Republica Moldova a observat nereguli care i-au ridicat suspiciuni. Incidentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, iar camionul care urma să ajungă în România a fost verificat suplimentar la ieșirea din Moldova.

Potrivit Serviciului Vamal al Republicii Moldova, funcționarul aflat la datorie a sesizat elemente care nu corespundeau declarației de transport și a alertat imediat partea română. Cele două autorități au decis efectuarea unei scanări complete a vehiculului, operațiune realizată de vameșii din România, conform protocoalelor comune. Imaginile obținute au confirmat prezența armamentului ascuns în camion.
Descoperirea a declanșat o anchetă penală în Republica Moldova, cazul fiind preluat de instituțiile responsabile de securitatea națională. Serviciul Vamal a transmis că sprijină investigațiile și menține legătura permanentă cu autoritățile române. Oficialii au precizat că, deocamdată, nu pot oferi alte informații pentru a nu compromite acțiunile operative.
Surse apropiate anchetei susțin că șoferul camionului este cetățean moldovean, iar procurorii încearcă acum să stabilească traseul armelor, cine urma să le primească și în ce scop urmau să fie folosite.




0 Comentarii