# Dezvăluiri. Dosarul şantajului amoros de la Schitul Trivale. Pe 21 octombrie 2008, lumea bisericească argeşeană era zguduită de un scandal de proporţii în care ingredientele de bază erau presupuse relaţii homosexuale dintre un preot vâlcean şi stareţul schitului Trivale, Gherasim Nicuţ. Atunci, preotul a fost arestat pentru un şantaj de 5000 de euro urmare a unui flagrant organizat de Parchetul Argeş. Ca să facem un scurt istoric al cazului, preotul Darius Matei din Stoileşti-Vâlcea a fost acuzat că îl şantaja pe stareţul Gherasim de la Trivale pentru a nu da în vileag un presupus abuz sexual pe care acesta i l-ar fi administrat „părinteşte” în 1998, pe vremea când preotul, pe atunci tânăr absolvent de seminar, bătuse la poarta schitului pentru a cere o scurtă găzduire şi bani de drum până la Vâlcea. A urmat un lung proces, strămutat la Drobeta Turnu Severin, un proces cu multe amânări şi martori cu nume grele: arhiepiscopul Calinic, fostul vicar Nicolae Brânzea (actual președinte al Senatului Universității Pitești și secretar general al Institutului Cultural Român), preotul Dumitru Nistor de la Ştefăneşti, în calitate de inspector eparhial și consilier juridic al Arhiepiscopiei Argeşului și Muscelului, plus alte importante feţe bisericeşti de la Vâlcea. Finalmente, parohul din Stoilești Vâlcea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare și depus din treaptă, ceea ce în limbaj mirean înseamnă suspendat. Surprinzător este însă că, în timpul procesului, stareţul Gherasim de la Mănăstirea Trivale, adică tocmai victima, a notificat instanţa că nu mai doreşte să compară ca parte vătămată, deşi el reclamase şantajul exercitat la adresa sa. Practic, prin această cerere, stareţul Gherasim nu a făcut altceva decât să dea apă la moară celor care continuă să creadă că între călugăr şi preotul Matei au existat relaţii cel puţin nepotrivite și că adevărul complet în acest caz este departe de a fi fost aflat. Și încă ceva. Stareţul a scris în plângerea împotriva fostului paroh Matei cum că, de fapt, în 1998, preotul este cel care îi făcuse avansuri, punându-i o mână pe picior. Întrebare logică: să îi fi dat stareţul din Trivale, lui Matei, timp de ani buni, numeroase sume de bani (și vorbim de peste 1 miliard de lei dați, între 2005-2008) doar pentru o „banală” mână pe picior?! Curios este că, în tot acest timp, stareţul de la Trivale nu a primit nicio pedeapsă, fie ea şi administrativă, pentru scandalul în care a intrat. Asta cu toate că însuși arhiepiscopul Calinic a recunoscut în declarația de martor, dată în fața instanței din Severin, că nu doar ex-preotul Matei l-a sesizat vizavi de înclinațiile sexuale nefirești ale Prea Cuviosului Gherasim Nicuț, ci a mai existat încă o persoană, un anume Dincă, și care îi adusese la cunoștință același lucru. Abia anul acesta, după ce starețul Gherasim a luat două televizoare de la avocatul bântuit de diavol, Mădălin Ciculescu din Baroul Argeș, iar cazul a ajuns în instanță și de aici în presă, ÎPS Calinic l-a bagat pe șeful schitului Trivale în Consistoriu Eparhial și l-a sancționat. Vă prezentăm integral declarația dată de arhiepiscopul Argeșului și Muscelului în fața instanței din Severin, cu precizarea că titlurile și subtitlurile ne aparțin. Veți vedea că, departe de a lămuri lucrurile, declarația ÎPS Calinic ridică semne de întrebare care dezvoltă noi piste de cercetare în acest caz cu foarte multe necunoscute.
***
Declarația din instanță a ÎPS Calinic
Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Dosar nr. 10069/280/2009
Şedinţa publică din ziua de 21.10.2011
Declaraţie de martor. Numele şi prenumele: Argatu Constantin
„Arăt faptul că în cursul anului 2008 aveam calitatea de episcop la Episcopia Argeşului şi Muşcelului, în prezent eu fiind arhiepiscop la Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Arăt faptul că în cursul anului 2008 din câte îmi amintesc inculpatul Matei Darius care făcea parte din cadrul bisericii, însă nu cunosc calitatea pe care o avea întrucât ţinea de o altă unitate bisericească, făcea parte din Arhiepiscopia Râmnic, a formulat în scris două sesizări pe care mi le-a adresat şi în care sesiza anumite înclinaţii sexuale nefireşti ale părţii vătămate Nicuţ Gheorghe care avea calitatea de stareţ al Mănăstirii Trivale. Arăt faptul că eu l-am însărcinat pe inspectorul eparhial Nistor Dumitru să verifice aspectele sesizate în cele două plăngeri. Arăt că în urma verificărilor întreprinse şi care au vizat atât gestiunea unităţii bisericeşti conduse de partea vătămată Nicuţ Gheorghe cât şi cu privire la aspectele sesizate în cele două plângeri, din câte cunosc s-a stabilit că nu sunt nereguli în gestiunea unităţii respective, iar aspectele sesizate în plângeri am înţeles că nu s-au confirmat, însă nu cunosc foarte multe despre acest aspect întrucât nici nu am consultat dosarul respectiv tocmai în ideea de a nu se crede că vreau să influenţez pe cineva. Arăt că nu am cunoştinţă dacă inculpatul sau orice altă persoană a mai formulat alte plângeri cu privire la orientarea sexuală a părţii vătămate. Arăt că din auzite cunosc că inculpatul Matei ar fi pus bazele unui centru social în parohia sa din Vâlcea şi din câte am înţeles ar fi fost ajutat băneşte în acest sens chiar de partea vătămată Nicuţ Gheorghe.
„O altă persoană, Dincă, mi-a reclamat aceleași înclinații sexuale nefirești ale părții vătămate”
Arăt faptul că nu îmi amintesc dacă anterior anului 2008 sau chiar între cele două sesizări formulate de inculpat, să fi avut o discuţie cu inculpatul în care acesta să-mi fi spus textual că fusese abuzat sexual de către partea vătămată Nicuţ, îmi amintesc doar că am avut o discuţie cu inculpatul însă din câte ţin minte acesta doar a reclamat înclinaţiile sexuale nefireşti ale părţii vătămate. Din câte îmi amintesc o altă persoană pe nume Dincă s-a prezentat la cancelaria arhiepiscopiei unde acesta mi-a reclamat verbal aceleaşi înclinaţii sexuale nefireşti ale părţii vătămate Nicuţ însă din câte îmi amintesc eu i-am spus să formuleze o sesizare în acest sens însă nu ştiu dacă a dat curs sfatului meu. Mai arăt că nu mai ţin minte dacă discuţia cu numitul Dincă am avut-o anterior formulării celor două plângeri de către inculpat. Arăt faptul că nu am niciun fel de dovezi şi ştiu doar din auzite că inculpatul ar fi primit la început diverse sume de bani de bună voie de la partea vătămată stareţul Nicuţ Gheorghe şi nu ştiu dacă ulterior inculpatul l-a constrâns în vreun fel să mai contribuie băneşte. Arăt că nu-mi amintesc să fi avut o discuţie chiar şi telefonică cu inculpatul în care acesta din urmă să mi se fi plâns că are probleme de natură financiară cu privire la construirea centrului social din Vâlcea.
„L-am sfătuit să nu se adreseze televiziunilor întrucât era un caz mai delicat”
Arăt faptul că am avut o discuţie cu inculpatul în care i-am solicitat să aibă mai multă răbdare pentru a se definitiva ancheta bisericească, spunându-i că ulterior se poate adresa şi procuraturii, însă l-am sfătuit să nu se adreseze televiziunilor întrucât era un caz mai delicat. Arăt că am avut o discuţie cu inspectorul Nistor, însă la momentul respectiv acesta mi-a relatat că inculpatul nu adusese nicio probă în sprijinul susţinerilor sale. Arăt că nu a avut loc o şedinţă la care să fi participat eu şi în care să încercăm să-l determinăm pe inculpat să se liniştească cu sesizările, ci aşa cum am spus am avut o discuţie în particular cu acesta în care l-am sfătuit într-un anumit fel. Arăt că în cursul anului 2008 vicarul Brânzea Nicolae îmi era subordonat şi îmi amintesc că i-am solicitat acestuia să supravegheze ancheta declanşată pentru ca aceasta să se desfăşoare potrivit canoanelor bisericeşti şi legilor în vigoare. Arăt că vicarul Brânzea nu mi-a spus niciodată că i-ar fi oferit suma de 12000 euro inculpatului ca să se potolească şi nici nu cred acest lucru. Arăt că nu am cunoştinţă ca vicarul Goşenoiu să-i fi oferit soţiei inculpatului suma de 9000 lei ron pentru ca inculpatul să nu mai facă sesizări. Arăt că potrivit legii bisericeşti partea vătămată avea nevoie de avizul superiorilor ierarhici pentru a se adresa cu plângere organelor judiciare, însă eu am aflat despre acest demers al părţii vătămate ulterior. Arăt că nu am cunoştinţă dacă partea vătămată obţinuse avizul scris necesar pentru a se adresa organelor judiciare. Arăt că nu am avut discuţii telefonice cu inculpatul în care să fi încercat să intermediez o întâlnire cu partea vătămată, eu nedorind să mă implic în această situaţie dintre părţi. Arăt că în prezent partea vătămată nu este suspendat, fiind în continuare stareţ la Mănăstirea Trivale. Arăt că noi am dorit să procedăm la suspendarea părţii vătămate însă cazul ajungând în justiţie motiv pentru care am decis să aşteptăm soluţionarea în justiţie după care urmează să luăm măsurile ce se impun faţă de partea vătămată”.
Gabriel Grigore