ÎPS Calinic: „Preoţii sunt pe ultimul loc la limuzine şi vile de lux”

# Interviu special cu arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic a acordat un interviu special pentru Jurnalul de Argeș, interviu în care vorbește despre șansele monarhiei de a reveni în România – asta în condițiile în care a avut mereu o relație specială cu Casa Regală, despre politicienii argeșeni, ca și despre preoții care au vile și limuzine de lux.

# Aveți o relație specială cu Principele Nicolae și cu Familia regală. Mai are monarhia vreo șansă în acest secol în România?
– De la prima vizită la Argeș, Principele Nicolae s-a arătat prin comportament: sobru, așezat, cu o privire binevoitoare, zâmbind și cu ochii, exact ca un român bine dispus, atunci când este înconjurat cu atenție și prețuire. Aceasta nu trebuie declarată sau clamată cu voce înaltă în piața publică. Prețuirea lucrează tainic și fără restricții, pentru că se comunică și nu se impune. Așa se simt oamenii și așa am perceput și eu această nouă apariție în decorul regal românesc. Cam asta este relația specială cu Principele Nicolae.
Monarhia poate avea șanse mari în acest secol în România, dacă va avea binecuvântarea lui Dumnezeu! Ceea ce vedem noi astăzi în România, care a fost monarhie de la venirea pe tron a Principelui Carol I, cu o domnie de 48 de ani, una dintre cele mai lungi din Europa și lumea de atunci, ne arată cu prisosință că monarhia a fost binecuvântată de Dumnezeu.
Regele Mihai I al României, din cauza schimbării orânduirii social-politice, a trebuit să abdice, adică să semneze un document făcut dinainte și silit să-l accepte, cu amenințarea că vor fi împușcați o mie de studenți. Istoricii și oamenii orânduirii noi, atunci și astăzi, consideră ca definitivă abdicarea monarhiei din România.
Entuziaștii clamează însă, fără să știe exact cum au stat lucrurile, că ar fi fost mai bine ca Regele Mihai I să nu fi semnat abdicarea, indiferent de condiții. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu semna? Era silit să părăsească țara, așa cum a făcut-o, ca și abdicat. În istorie, de drept uman și divin, nu se mai punea în balanță și nici nu se mai întreba dacă monarhia mai are vreo șansă în România. Este încă de drept divin!
Monarhia în România, a fost o formă de stăpânire autentică, gândindu-ne la Carol I și la Ferdinand I, mai ales că s-a pus temelie tare unei Românii moderne la nivelul statelor civilizate și dezvoltate ale Europei. Nu știm când se vor mai repeta asemenea stări unice!
# La nunta Principelui Nicolae ați vorbit și în calitate de fost duhovnic al Regelui Mihai I al României, care v-a spus că Principele Nicolae ar trebui să-i unească pe români, sugerând că dorința Regelui Mihai nu este respectată. De ce credeți că nu este, de fapt, respectată dorința Regelui Mihai?
– Am avut bucuria să stau la taină de gând și inimă cu Regele Mihai I, momente unice, când am auzit dorința lui de a se întoarce în România ca rege, înnodând firul monarhiei rupt la 30 decembrie 1947. Se sfia (am avut un rege educat, sfielnic, cuviincios și evlavios) să repete ceea ce noi trebuia să înțelegem, adică să fie chemat în România în calitatea de rege, pe care a avut-o. Mi-a spus că nu s-a considerat niciodată altfel decât Rege Român și Român Rege. Trebuie să înțelegem dincolo de mărturisirile sale de inimă!
Principele Nicolae, nepotul mult așteptat, s-a arătat ca o speranță de viitor, considerându-l ca posibil succesor la tron, după cum a și procedat după ce a împlinit 25 de ani, așezându-l în demnitatea de Alteță Regală, ceea ce a bucurat pe românii iubitori de monarhie.
Nu știu exact motivele care au dus la excluderea Principelui Nicolae din dipticele regale, aceasta este o problemă exclusivă a Casei Regale și, de asemenea, a Principelui Nicolae.

„În mijlocul femeilor de toate vârstele din Pitești mă simt ca în sânul mamei”

# Cum ați caracteriza relația politicienilor argeșeni cu Biserica?
– Politicienii argeșeni și musceleni sunt în primul rând politicoși, binevoitori, omenoși, gândesc constructiv și au bunătate. M-am bucurat că nu sunt gâlcevitori și nu se pălmuiesc nici măcar verbal. Gradul de educație este înaintat. Sperăm să fie tot așa!
# În capitolul 16 din Evanghelia după Luca scrie: „Nicio slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul va urî și pe celălalt îl va iubi sau de unul se va ține și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona”. Cum comentați cazurile acelor preoți, inclusiv din Argeș, care îl slujesc atât pe Dumnezeu, cât și pe regele ban și care și-au cumpărat limuzine și vile de lux?
– Este greu să facem mereu o distincție între a sluji și a avea. Slujire pentru oameni și slăvirea lui Dumnezeu prin credință, fapte bune și rugăciune, ca să ne zidim unii pe alții în sfințenie și omenie!
În contextul european și mondial, spre deosebire de cel românesc, a avea o casă, o mașină, o piscină etc. nu este un lux sau o pricină de sminteală și mai ales de hulire și condamnare cu mare râvnă. Orice om, deci și preoții, au dreptul, ca și toți cetățenii, la mijloacele civilizate de conviețuire pe fața acestui pământ. Adică noi avem păr de lup? Nu mai încăpem în societatea asta democratică?
Ceea ce este de condamnat la unii dintre noi este dorința de a ieși din starea neghioabă de sărăcie, moștenită din moși-strămoși, dar mai ales impusă de regimuri totalitare, de care nu am prea dus lipsă.
Despre limuzine și vile de lux, la un inventar sever, preoții cred că sunt pe ultimul loc. Îmi aduc aminte că, mai anii trecuți, o anumită parte a presei se ocupa și de inventarul autovehiculelor Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Imaginile date erau bogate în mașini de lux, dar luate de prin garajele altora. N-am cunoscut nicio mașină că ar fi proprietatea Eparhiei, deci, imagini cu mașini luxoase cu orice preț, pentru ca să ni se bată obrazul.
N-am dat nicio importanță acestui aspect de tigăi lustruite, dar a avea mașini multe, luxoase, cu care să te lauzi și să faci trombe, este inadmisibil și condamnabil. Măsură în toate!
Sobrietate și modestie, excluzând calicia degradantă. Preoția, totuși, este într-o stare materială mediocră, sub medie. Sunt doar excepții, care trebuie să se tămăduiască de boala luxului neevanghelic.
# Spuneați la un moment că peste tot unde ați fost în Argeș ați văzut o lume extraordinară a lui Dumnezeu, un popor binecuvântat, însetat de sfințenie, care nu glumește cu credința, cu biserica, cu evlavia, cu rugăciunea. În care loc din Argeș ați văzut și ați simțit cel mai mult lumea extraordinară a lui Dumnezeu?
– Am avut bucuria în viață să văd prin lume cum se manifestă evlavia românească. Totul este impresionant! Au făcut totdeauna excepție locurile unde s-au așezat o seamă care au părăsit România, din motive politice. Am asistat la înfurciri înspăimântătoare. Evlavia la astfel de oameni dispărea imediat ce începeau înjurăturile social politice. Necruțători! Îndârjiți!
M-am gândit cât de mare pagubă este atunci când lumea se împarte în partide politice. În asemenea inimi se așază pustiirea și ura înverșunată, care distrug omenia și pacea.
Unde sunt creștini cuminți, nesituați pe grupări politice, evlavia și setea după sfințenie sunt o bucurie duhovnicească. N-am să înșir țările cu români evlavioși și țări cu gâlcevitori în politică. Vorbesc de stările dinainte de 1989. Acum nu mai știu exact cum s-au așezat lucrurile, dar pot și ei să cadă în gâlceavă.
La noi, în România, evlavia și credința sunt diferite, dacă luăm la o analiză serioasă sentimentul religios. Am văzut evlavia bărbaților, a copiilor, a femeilor, a bătrânilor în multe orașe și sate din România. Am stat 20 de ani în Moldova și m-am hrănit cu laptele duhovnicesc de peste tot.
În Transilvania, de unde au venit strămoșii mei, am lucrat în pastorație 7 ani, iar în Țara Românească, 47 de ani. Moldovenii au o evlavie atinsă de un sentimentalism specific, ardelenii cred nestrămutat, dar au un fel de evlavie rațională, dacă este admisă sintagma. Iar creștinii și mai ales creștinele din Pitești au o evlavie dinamică și încrezătoare în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
În mijlocul femeilor de toate vârstele din Pitești mă simt ca în sânul mamei, fără grijă, mângâiat cu evlavia sfântă, specifică mai ales Piteștiului. Cucoanele sunt evlavioase în orice oraș, sat sau cătun argeșean și muscelean!
Este o mângâiere pentru mine, așa cum au fost și femeile din județul Teleorman, pentru care am insistat să se întemeieze o episcopie, care lucrează din anul 1996. Iată, au trecut 22 de ani! Vedeți ce minuni face evlavia mironosițelor femei din România!?