Prin mediile politice circulă de zor o snoavă ghidușă, cum că unul din subiectele comune de discuție care a făcut mare carieră pe timpul apropierii arhiepiscopului Calinic de senatorul Mircea Andrei a fost comentarea aprofundată a moralei creștine și politice din celebrul film Nașul. Știți care, cel care prezintă, magistral chiar prin evoluțiile de excepție ale starurilor Marlon Brando și Al Pacino, povestea grandioasă a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia ajuns apoi cap al unei rețele mafiote în America. Faptul că Stăpânul Mircea Andrei este fan înrăit al filmului Nașul și este în stare să recite replici întregi ale peliculei pe la agapele de partid, nu este o noutate. Nu degeaba i se întretaie în ultima vreme oarece legături primejdioase cu oameni ale căror ramificații duc spre afacerile mafiei italiene cu gropile de gunoi din România, luate acum la puricat de procuratura italiană. Și nu degeaba are la partid o atitudine autoritară, ca de Godfather dâmbovițean. Ceea ce surprinde cu adevărat este însă apetitul arhiepiscopului Calinic de a răscoli substraturile pilduitoare din Nașul, alături de Mircea Andrei. Același Mircea Andrei pe care îl acuza public nu demult, de la înălțimea autorității sale duhovnicești, de practici deloc străine Nașului, cum ar fi șantajul. Iar pe urmă, ce să vezi? Cei doi s-au cuplat ca la Cinema City, pe locurile cele mai comode ale spectacolului, analizând colocvial faptele pline de învățăminte ale lui Corleone. Să mă ierte domn’ Mircea Andrei, dar de-aici încolo îl las în pace. Să recite din Nașul până i s-o apleca, că e dreptul lui să studieze ce vrea, chiar cu riscul de a se trezi vreodată că doarme cu vreo căpățână de cal în același așternut, dacă tot adoră atât de mult ritualurile mafiei. Ce se întâmplă cu Mult Prea Sfințitul Godfather de la Arhiepiscopie este însă mult mai interesant.
L-am cunoscut personal pe Calinic prin 96 sau 97, la Mănăstirea Robaia, unde am venit invitat de un amic comun. Erau la putere țărăniștii, iar înaltul prelat, episcop pe atunci, căuta să stabilească niște punți avantajoase de legătură cu oamenii puterii județene. Venisem la întâlnire destul de intimidat, pentru că nu mai fusesem niciodată în compania unui reprezentant atât de înalt al bisericii și mă socoteam cum să mă comport, cu smerenie și cuviință, să nu-l mâhnesc prin vreo atitudine nepotrivită. Îmi amintesc că i-am pupat și mâna. Ca să nu mai vorbesc că la masă am stat smirnă, ascultând cu atenție vorbele episcopului și răspunzând foarte calculat la orice întrebare, cu teamă să n-o dau în bară prin vreo vorbă nelalocul ei. După cină am ieșit toți trei prin curtea mănăstirii, la o scurtă plimbare. La un moment dat am rămas șocat, parcă țintuit în loc de niște fire nevăzute. Nu-mi mai amintesc ce subiect îl iritase, dar episcopul se apucase să drăcuie chiar în curtea mănăstirii. Nu o dată, nu de două ori, ci repetat. Am să vă fac o mărturisire. Bunicul meu a fost preot și am fost educat în spirit creștin, nu la modul habotnic, ci în acel respect interiorizat, cumsecade zic eu, pentru biserică și cele sfinte. Nu l-am auzit și nici n-aș fi conceput să-l aud vreodată pe bunicul drăcuind, nici măcar acasă, darămite la biserică. Tocmai de aceea am rămas ca paralizat când l-am auzit chiar pe capul bisericii argeșene drăcuind ca un nerod în Casa Domnului. După, aveam să aflu că asta nu este deloc o noutate la Calinic, chiar unele fețe bisericești având parte de suduielile sale nefericite.
De-atunci am început să evit compania lui Calinic, deși aș fi avut ocazia pe la desele evenimente care s-au succedat și la care înaltul ierarh a participat. Pot părea naiv, dar nu-mi face nicio plăcere să respir același aer cu un preot, ba chiar șef al preoților, care drăcuie în locuri sfinte. Din păcate, aveam să mă conving ulterior că faptul reprezintă până la urmă o bagatelă, ceva de ignorat în comparație cu altele. Păcate mult mai grele și-au făcut sălaș sub veșmântul arhieresc al lui Calinic. Patimă neînfrânată pentru bani, trufie, dezmăț, ba altele și mai aspre nespuse încă și care nu fac altceva decât să confirme că în locul slujitorului cu har, vrednicie și bunătate care ar fi trebuit să fie, Calinic a devenit, din nefericire, un Godfather, un Naș al bisericii argeșene. Mihai BĂDESCU
