Centrul Cultural Pitești a fost gazda unui eveniment de excepție realizat în parteneriat cu Filiala Pitești a Uniunii Scriitorilor din România. În cadrul proiectului ,,Personalități culturale”, marți 15 octombrie, a fost organizată conferința cu tema „Calinic – 80. În Slujba Credinței și a Culturii”.
Evenimentul s-a desfășurat în Sala Ars Nova de la Casa Cărții, având drept invitat de onoare pe arhiepiscopul Calinic Argeșeanul.
Manifestarea moderată de scriitorul Jean Dumitrașcu a avut drept scop aniversarea Arhiereului Calinic Argeșeanul în anul în care a împlinit 80 de ani de viață. Astfel, în sala Ars Nova au participat membrii Uniunii Scriitorilor din România – filiala Argeș, personalități din principalele instituții administrative și culturale ale județului, precum și preoți de la parohiile aflate în municipiul Pitești.
Manifestarea a debutat cu un moment muzical, urmat de laudatio – care a cuprins diferite impresii legate de viața unui vrednic ierarh ce a reușit în cei aproape 40 de ani de arhierie să stea permanent în slujba credinței, culturii și a semenilor. Astfel, cuvântul de început l-a avut scriitorul Nicolae Oprea, președintele USR – filiala Argeș, care i-a oferit Chiriarhului Argeșean o diplomă de excelență în semn de prețuire pentru bogata activitate cărturărească.
Cuvinte foarte frumoase au fost rostite de conf. univ. dr. Mircea Bârsilă – un cunoscut poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, acesta reușind să scoată în evidență profunzimea literară a operelor publicate de Ierarhul Argeșean.
Fostul director al Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu”, sociologul Octavian Mihai Sachelarie, a dorit să evidențieze în cuvântul său, frumoasa colaborare care a existat între Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și instituțiile culturale ale județului Argeș.
În cadrul acestui moment festiv, arhiepiscopul Calinic Argeșeanul și-a prezentat ultima carte care a văzut lumina tiparului intitulată ,,Bucuria de a trăi”, amintindu-și de toate bucuriile pe care Bunul Dumnezeu i le-a dăruit în Argeș. De asemenea, Chiriarhul a mulțumit celor prezenți pentru inițiativa de a organiza acest eveniment.
Arhiereul Calinic Argeșeanul este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2006 și senior editor al revistei de cultură ARGEȘ, revistă editată de către Centrul Cultural Pitești. A scris și a publicat mai multe cărți, studii, articole sau monografii despre personalități și evenimente. A coordonat, în numele Eparhiei Argeșului și Muscelului, editarea primei ediții a operei integrale a Patriarhului Iustin Moisescu din care au apărut în perioada 2003-2004, la editura Anastasia.
În septembrie 2009, a fost tipărit volumul „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”, ediția completă, precum și alte cărți care arată preocuparea permanentă a Ierarhului Argeșean de a transmite diferite învățături morale, presărate cu vorbe de duh din înțelepciunea cea bătrână a poporului român. Cele peste 80 de cărți care au văzut până acum lumina tiparului invită cititorii la bucuria lecturii, la dialog interior și comuniune între generații.
Foto: Cristian Gheorghe
0 Comentarii