Călin Georgescu a fost întâmpinat vineri de zeci de susținători în fața Judecătoriei Sectorului 1, acolo unde s-a prezentat pentru a afla dacă va rămâne sau nu sub control judiciar. Printre scandările „Justiție, nu corupție!” și „Călin Georgescu, președinte!”, susținătorii au fluturat steaguri și au cerut eliberarea liderului lor de orice măsuri restrictive.
Citește și Argeșean amendat cu 5.000 de lei pentru transport ilegal de lemne
La ieșirea din sala de judecată, Georgescu a făcut primele declarații publice, punctând momentul printr-o referință la istoria americană și la valorile justiției: „Astăzi este Ziua Națională a Statului Român al Americii și profit de această ocazie să felicit poporul american, pe președintele Donald Trump și să aduc în atenție ceea ce unul dintre cei mai mari președinți ai Americii, Abraham Lincoln, a spus – o zicere foarte importantă pentru aceste momente legate de echilibrul democrației. El spunea că, așa cum nu vreau să fiu sclav, nu vreau nici să fiu stăpân. Iar acest echilibru este păstrat doar de justiție”.
Georgescu s-a declarat optimist în privința parcursului său juridic: „Sunt bucuros că, în sfârșit, dosarul meu a ajuns în instanță și, cu această ocazie, am convingerea că îmi voi prezenta apărarea și că se va face dreptate”.
În încheiere a transmis un mesaj simbolic, afirmând că „adevărul nu are nevoie de oameni, în schimb noi, fără adevăr, nu putem trăi”.
0 Comentarii