Web Analytics

articol scris vineri, 06 decembrie 2024

Călin Georgescu, după anularea alegerilor: „Este o lovitură de stat oficializată”

Candidatul independent Călin Georgescu, ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, a reacționat, vineri seara, după decizia CCR de anulare a scrutinului din 24 noiembrie.

„Dragii mei, suntem în postul Crăciunului, iar astăzi este ziua Sfântului Nicolae. În această zi, statul român a luat democrația și a călcat-o în picioare. Decizia Curții Constituționale de astăzi reprezintă mai mult decât o controversă juridică.

Ea este, practic, o lovitură de stat oficializată. Statul de drept este în comă indusă, iar justiția subordonată ordinelor politice și a pierdut, practic, esența. Ea nu mai este justiție, este la ordin.

Citește și: Mobilizarea forțelor de ordine publică acasă la Călin Georgescu

Într-o astfel de stare nu mai vorbim de dreptate, ci, practic, vorbim despre un simulacru care trădează principiile democrației. Democrația nu este negociabilă. Puterea poporului este fundamentul statului democratic, pentru că a fi suveran înseamnă să respecti opțiunea celuilalt, să prețuiești votul universal.

Împreună cu poporul român am făcut ce-am promis, și-anume istorie. Poporul român își cere drepturile astăzi. Votul este simbolul democrației, pentru că uniți în jurul adevărului suntem mai puternici ca niciodată”, a spus Călin Georgescu.

Citește și: Elena Lasconi: „Decizia CCR este ilegală, imorală şi zdrobeşte însăşi esenţa democraţiei – votul”

„Este momentul să arătăm că suntem un popor curajos, care știe că destinul și drepturile națiunii române sunt în mâinile noastre. Democrația noastră este atacată. Vedem în jurul nostru șef de partide care tremură de frică.

Sunt speriați că pierd puterea și privilegiile, că ies la iveală dosarele care îi vor expune, că vor reveni la nesemnificativul din care au fost ridicați. Practic în această zi, sistemul corupt din România și-a arătat adevărata față, și-anume a făcut pact cu diavolul. Eu, Călin Georgescu, am un singur pact cu poporul român și cu Dumnezeu.

Prin votul nostru din turul 1 am deconspirat sistemul corupt și mafiot și ne-am regăsit forța ca popor. Astăzi suntem mai conștienți ca niciodată de puterea care stă în fiecare dintre noi, singular și colectiv. Poporul român nu cedează.

Cu iubire, adevăr și pace în inimă ne vom construi împreună destinul. Vă rog, fiți încrezători, fiți curajoși și rămânesc credincioși idealor noastre comune. Continuați să acționați pentru România condusă de popor și pentru popor sub ocrotirea lui Dumnezeu.

Astăzi este doar începutul unei noi pagini din istoria acestei țări. O pagină scrisă de oameni demni, de oameni uniți, de oameni frumoși, puternici și curajoși. Biruința este a lui Dumnezeu, iar noi suntem doar mijloacele prin care se împlinește voința sa”, a mai spus Călin Georgescu.

Citește și: Biroul Electoral Central a oprit votarea în Diaspora după anularea alegerilor prezidențiale

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blocaje la granița dintre Turcia și Bulgaria: Protestul transportatorilor provoacă aglomerație pe ambele sensuri

Transportatorii români care tranzitează frontiera dintre Turcia și Bulgaria se pot confrunta cu întârzieri importante, după izbucnirea unui protest spontan […] Citește!

Atenție la ofertele de vacanță de pe internet! Escrocii trimit facturi false pe WhatsApp și cer bani în conturi bancare

Românii care caută oferte de vacanță pe internet sunt avertizați asupra unei noi metode de înșelăciune, prin care persoane necunoscute […] Citește!

Furturi de motorină din autobuzele STB. Percheziții în București și două județe

O anchetă privind dispariția unor cantități importante de combustibil din autobuzele unei societăți de transport public din București a dus […] Citește!

Motorina s-ar putea scumpi cu 85 de bani pe litru de la 1 noiembrie. Avertisment pentru constructori: prețurile materialelor și lucrărilor ar putea crește

O nouă scumpire a motorinei ar putea pune presiune pe firmele de construcții din România chiar înainte de finalul anului. […] Citește!

Scandal uriaș la o cabană din Sibiu: Camere ascunse în prize, inclusiv în baie. Polițiștii au făcut percheziții și au ridicat mai multe dispozitive

Un sejur la o cabană de pe Valea Avrigului, în județul Sibiu, s-a transformat într-o experiență tulburătoare pentru doi soți […] Citește!

Fotbalist de 26 de ani, găsit mort după ce fusese dat dispărut

Andrei Petrache, un fotbalist în vârstă de 26 de ani, dat dispărut pe 2 octombrie, a fost găsit mort. Anunțul […] Citește!

gaze

Explozie a prețurilor la gaze în Europa. Pragul de 100 de euro pe MWh, depășit pentru prima dată din 2022

Piața europeană a gazelor naturale trece printr-un nou episod de scumpiri puternice, chiar înaintea sezonului rece. Miercuri, prețul de referință […] Citește!

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia definitivă a Curții de Apel București

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, au decis miercuri seară judecătorii Curții de Apel București. Magistrații au admis contestația procurorilor […] Citește!

Atac cu drone în Marea Neagră: O navă care venea spre Constanța, lovită în largul Bulgariei

Un nou incident grav în Marea Neagră ridică semne de întrebare privind siguranța transportului maritim în apropierea coastelor României și […] Citește!

Vin noi valuri de scumpiri! Banca Mondială anunță creșteri de 18% la alimente până în 2027

Prețurile alimentelor ar putea înregistra o nouă creștere semnificativă la nivel mondial, într-o perioadă în care conflictele armate, costurile ridicate […] Citește!

Un român, martor la tragedia feroviară din Spania. A sunat la 112 și a intervenit pentru salvarea răniților

Un român s-a numărat printre primii martori care au alertat autoritățile după gravul accident feroviar din Spania, în care zeci […] Citește!

Grevă națională în Italia pe 30 octombrie. Zboruri, trenuri și servicii publice, afectate

O grevă națională programată în Italia pentru 30 octombrie ar putea provoca perturbări în transporturi, educație și sănătate, avertizează Ministerul […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!