Web Analytics

CALENDAR CRESTIN ORTODOX. Soborul Maicii Domnului; Sfântul Nicodim de la Tismana 

de | 26.12.2020 13:30 | Cultură, Actualitate

Soborul Maicii Domnului 

      În ziua de astăzi, 26 decembrie, prăznuim sărbătoarea cu numele de “Soborul Maicii Domnului.”

      Cuvântul  bisericesc “sobor” însemnează “adunare de oameni” și în împrejurarea de acum el vrea să spună două lucruri: întâi, cuvântul acesta este o chemare către cei credincioși, să ne adunăm astăzi în cinstea Maicii Domnului, aici pe pământ; dar, pe de altă parte, cuvântul “sobor” ne aduce aminte că Maica Domnului se află preaslăvită, fără de asemănare, în mijlocul tuturor Sfinților fericiți din ceruri și că, așa fiind, adunarea noastră de astăzi, de pe pământ este o împreună-prăznuire a noastră cu cetele tuturor Sfinților și îngerilor din ceruri.

Adunarea cea cerească se unește, astăzi, cu adunarea noastră pământească, la cinstirea Maicii Domnului.

Și este drept sa fie așa, după ce am prăznuit ieri Taina în care Maica Domnului este aceea care unește pe veci toată omenirea cu Dumnezeu, născând ca mamă pe Domnul Hristos, adică pe Dumnezeu cel întrupat și ascuns într-un prunc de om.

E ca și când Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, în primul rând, și apoi la noi toți cei credincioși, “frați mai mici” ai Domnului, care-i aducem această cinstire, ar spune astazi către Tatăl ceresc, cuvântul acesta de fericită și adâncă mulțumire, de la Apostolul din ajunul Crăciunului;

“Iată, Doamne, eu și toți pruncii pe care mi i-ai dat, fii binecuvântat în veci! Amin.”

 Soborul Maicii Domnului

“Apărătoare Doamnă, pentru biruință, mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci tu, care ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-Te, Mireasă, pururea Fecioară.”

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana (+1406). 

Cuviosul Nicodim s-a născut în satul Prilep și se trăgea dintr-o familie de aromâni. Isteț de minte de mic copil, Nicodim a învățat citirea Sfintelor Scripturi și s-a umplut de râvnă pentru slujirea lui Hristos.

Iar când parinții săi au început a cugeta să-l așeze în dregătorii, după avuția și rangul ce aveau, Nicodim s-a lepădat de toată averea părintească și de toată slava lumii acesteia.

Îmbrăcat în haine sărăcacioase, a fugit într-ascuns din casa părintească și s-a dus la Sfântul Munte Atos, unde, după trei ani de ucenicie, s-a învrednicit a fi tuns călugăr într-o mânăstire de acolo.

Dovedindu-se adânc cunoscător al dumnezeieștilor învățături, smerit și evlavios, în puțină vreme a ajuns diacon, apoi egumen și stareț al acelei mânăstiri.

Plin de dragoste pentru popor, Nicodim a mijlocit împăcarea între scaunul patriarhal din Constantinopol și Biserica sârbească și, ascultând rugămintea cneazului Lazăr, a părăsit Sfântul Munte și a venit în țara sa.

Repede ducându-se vestea despre evlavia și smerenia sa, preoții și credincioșii voiau să-l înalțe patriarh al Bisericii sârbești, dar Sfântul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.

În timpul domniei voievodului român Vlaicu, Sfântul a trecut Dunărea și venind in Țara Românească a zidit mânăstirea Vodița, cea dintâi așezare mânăstirească temeinică și cu bună rânduială din țara noastră, despre care s-au păstrat dovezi și hrisoave.

După oarecare trecere de vreme, Sfântul a părăsit ctitoria lui de la Vodița, unde a lăsat stareț pe un ucenic al său, anume Agaton, a mers prin munți în sus și ajungând la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la înălțime a ridicat acolo o mânăstire mai mare și mai trainică.

Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu câțiva dintre ucenicii săi, dar numărul acelor ce veneau să slujească lui Hristos, sub povățuirea și îndrumarea vrednicului stareț, sporea fără încetare.

Pe toți îi învăța cu blândețe și-i călăuzea spre împlinirea voii lui Dumnezeu. Sfântul Nicodim a fost un mare întemeietor și îndrumător al vieții monahale la noi, după rânduielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit, cu ajutor de la binecredincioșii domni și voievozi români, cele dintâi mânăstiri mari în Țara Românească.

Vremea însa, când a venit la noi Sfântul Nicodim, era o vreme de mari frământări în lumea mânăstirilor ortodoxe. Miezul frământărilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfântul Nicodim. Este vorba de marea frământare pentru “rugăciunea minții”. Sfântul venea la noi, între altele, tocmai pentru că a găsit aici un loc de liniște și singurătate, prielnic lucrării duhovnicești a rugăciunii.

Dar Sfântul Nicodim și mânăstirile zidite de el, după tipicul din Sfântul Munte, au luat parte și la nevoile duhovnicești ale creștinilor din această țară. Schimbul de scrisori, de curând descoperit, dintre Sfântul Nicodim și marele Patriarh bulgar Eftimie de la Târnovo și întrebările pe care starețul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arată pe Sfântul Nicodim dornic să se înarmeze cu acele cunostințe trebuitoare în lupta împotriva rătăcirii bogomililor, sectă din Bulgaria, care tocmai trecuse în Țara Românească și bântuia pe aici.

El și mânăstirea lui erau ca o obște de apostoli ai dreptei credințe. Plin de dragoste pentru popor, Sfântul Nicodim s-a nevoit întru învățarea tuturor și pentru lucrarea treburilor bisericești în preajma mânăstirii sale.

A trăit și a lucrat pe pământul românesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan și Mircea, fiind cinstit și prețuit, după cuviință, de toți patru. Scriitorul, din vremea lui, a cărții Viața lui Isaia de la Hilandar, vede în Sfântul Nicodim pe “bărbatul cinstit și sfânt, tare în cărți și mai tare la judecată, în cuvinte și răspunsuri, întemeietor de mânăstiri, puternic la rugăciune și luptător pentru dreapta credință”.

Pe lângă frumoasa mânăstire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfântul Nicodim ne-a rămas și o Evanghelie, numită Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisă în limba slavonă chiar de mâna Sfântului.

A adormit cu pace în Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, petrecut cu jale de călugări și de mulțime de credincioși. Și a fost îngropat în mormântul pe care singur și-l pregătise în mânăstirea sa, Tismana.

Dupa oarece vreme, dovedindu-se că trupul său a rămas nestricat, a fost scos din mormânt și așezat cu cinste într-o raclă din biserica mânăstirii.

Din pricina tulburărilor și vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaște au fost ascunse apoi în locuri tainice, pe care nu le știa decât starețul mânăstirii; cu timpul însă li s-a pierdut urma și au rîmas într-un loc pe care numai unul Dumnezeu il mai știe.

Pentru dragostea lui către Domnul și pentru toată slujirea și osteneala lui întru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredincioșii din țara noastră cinstesc pe Sfântul Nicodim cu multă evlavie, ca pe unul din marii îndrumători ai noștri pe calea mântuirii. Cu ale cărui rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

A consemnat Cristian Vasile

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii