Sfântul Antim Ivireanul s-a născut în anul 1650. A fost de neam georgian (ivirean) sau caucazian. După ieșirea din robia turcă, a învățat caligrafia, pictura, sculptura și limbile greacă, arabă și turcă.
Este adus în Țara Românească în jurul anului 1690 de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Ajunge conducătorul tipografiei de la București în anul 1691.
În anul 1696 este numit egumen al Mânăstirii Snagov. Aici va întemeia o nouă tipografie. În anul 1705 este ales episcop al Râmnicului, iar în 1708 devine mitropolit al Țării Românești.
A tipărit 30 de cărți în limba greacă, 22 în română, una în slavonă, 6 slavo-române, 2 greco – arabe, una greco-română și una greco-slavo-română, în total 63 de cărți. Ele au fost tipărite la București, Snagov, Râmnic și Târgoviște.
Didahiile (28 de predici rostite în cursul ahipăstoririi sale la diferite sărbători) l-au făcut să fie considerat cărturarul care a vorbit cea mai frumoasă limbă română dintre toți cărturarii epocii sale.
Acuzat că ar fi avut legături cu austriecii și că ar fi uneltit împotriva lui Nicolae Mavrocordat și a turcilor, a fost arestat. Patriarhul ecumenic l-a caterisit și a fost condamnat la exil în Muntele Sinai.
Însă turcii care il duceau spre locul exilului l-au ucis pe drum, iar trupul său a fost aruncat în râul Tungia, un afluent al Maritzei, lângă Adrianopol (Edirne de azi).
Propunerea canonizării mitropolitului Antim Ivireanul a fost făcută în ședințele Sfântului Sinod din 23-25 mai 1916.
Sentința de caterisire a fost ridicată în vremea patriarhului ecumenic Athenagoras, pe 8 martie 1966.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut in rândul sfinţilor pe 21 iunie 1992.
