Pe când făcea un pelerinaj în Țara Sfântă, este prins de către tâlhari, din mâna cărora scapă în mod miraculos. În timp ce tâlharii beau vin, ei mor otrăviți de șarpele care intrase în vasul în care se afla vinul.

Cu aurul pe care Cuviosul Hariton îl găsește în peștera tâlharilor, face o biserică chiar din acea peșteră, iar mai târziu întemeiază o mănăstire la Faran, care va fi distrusă de perși în marea invazie din 614.

Lăsând stareț aici pe unul dintre călugări, se retrage în sihăstrie, într-o peșteră pe Muntele Ispitirii, lângă Ierihon. Și aici însă călugări și credincioși vin mereu la el, astfel încât Sfântul înființează alte două mănăstiri.

În cele din urmă, s-a retras pe o stâncă înaltă, iar când a simțit că i se apropie sfârșitul s-a întors la prima mănăstire, la Faran, unde a a trecut la Domnul în jurul anului 350.

Contemporan cu Sfântul Ilarion cel Mare, întemeietorul monahismului în Gaza și nordul Palestinei, Cuviosul Hariton a avut o influență mai mare decât acesta, dar, nu s-a bucurat de notorietatea pe care ar fi meritat-o.