Piteştiul, locul 9 din cele 38 de oraşe ale ţării ca număr de locuitori
1865 – populaţia oraşului Piteşti număra 7.259 de locuitori, respectiv 1.801 capi de familie şi 5.458 de membri, ocupând astfel locul nouă din cele 38 de localităţi urbane ale ţării.
Se iniţia la Piteşti filiala locală a Ligii Culturale
1891 – se iniţia, la Piteşti, filiala locală a Ligii Culturale, devenită, în 1914, Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor, în cadrul căreia, de-a lungul timpului, au conferenţiat: Vasile Alexandrescu-Urechia, Alexandru D. Xenopol, Dimitrie Onciul, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, alte personalităţi ale neamului.
S-a organizat la Piteşti Societatea Muzicală Română ”Dorul”
1904 – s-a organizat, la Piteşti, Societatea Muzicală Română ”Dorul”, devenită, în 1908, Societatea Corală Românească ”Farmecul”, în 1909, Societatea ”Dorul”, în 1910, Societatea Lirică şi Literară ”Dorul Carpaţilor”, iar în 1912, Societatea Culturală Muzicală ”Armonia”.
Partidul Social Democrat a condamnat Primul Război Mondial
Pe 10 august 1914, un reprezentant al Secţiei Locale din Piteşti a Partidului Social Democrat, Florea Ispas, a participat la Congresul Extraordinar care a condamnat Primul Război Mondial, solicitând unirea Transilvaniei cu Statul Român. De asemenea, rapoartele congreselor III şi IV, evidenţiază acţiunile antirăzboinice de la Piteşti.
Divizia III Infanterie Pitești contribuie la dejucarea rebeliunii legionare
1940, decembrie 28. Divizia III Infanterie Pitești, comandant, general Ion Boițianu, este adusă în București, contribuind (ianuarie 1941) la dejucarea rebeliunii legionare.
81 de militari din Pitești au devenit eroi
1945, ianuarie-mai. S-au distins, pe timpul Războiului, Regimentul 4 Dorobanți Argeș, Regimentul 30 Dorobanți Muscel, Regimentul I Vânători (stabilit la Pitești, din 1931), Regimentul 6 Artilerie, Regimentul 15 Artilerie, devenind eroi 81 de militari originari din localitate.
Se inițiază Ansamblul Muzical de Amatori al Sindicatelor din Argeș
1947-1948. Se inițiază în orașul Pitești Ansamblul Muzical de Amatori al Sindicatelor din Argeș, dirijori: profesorii Grigore Mircescu și Emil Lerescu. Spectacole periodice.
(Informaţii selectate din „Piteşti-630, memento” de Petre Popa)
Citește și Daruri pentru micuţii din Vlădeşti de la călugării athoniţi
Citește și Artiști de peste hotare la Festivalul Internațional de Teatru în stradă de la Pitești
0 Comentarii