Grigore Tocilescu a efectuat o amplă cercetare a lăcaşurilor de cult din Piteşti
1885 – cunoscutul profesor Grigore Tocilescu, unul dintre primii istorici care s-au ocupat de studiul civilizaţiilor de pe teritoriul fostei Dacii, a efectuat o amplă cercetare a lăcaşurilor de cult din Piteşti. Acesta a ridicat icoane de preţ de la Biserica „Sf. Nicolae” şi le-a transportat la Academia Română.
Publicaţiile anului 1886
1886 – în Piteşti apar mai multe publicaţii. Pe 13 februarie apare săptămânalul „Dorinţa Argeşului”, condus de M.D. Chiţescu, care-şi încetează activitatea după numai doi ani. La 1 aprilie apare, de două ori pe săptămână, „Monitorul Judeţului Argeş” pentru publicaţii administrative şi judecătoreşti. În august apare, pentru numai trei luni, publicaţia „Biserica şi Şcoala”, foaie religioasă şi ştiinţifică, condusă de Petre Arsenescu.
Începe edificarea CATC Pitești
1967, martie 2. Începe oficial edificarea Combinatului de Articole Tehnice din Cauciuc, Platforma Industrială Pitești-Nord, antreprenor general, Trustul de Construcții Industriale Pitești, în colaborare cu firme occidentale, furnizoare de echipamente speciale. După privatizare, SC Rolast SA, în 2008, a demolat total.
Incendiul de la Fabrica de Mobilă
1968, octombrie 19. Primul incendiu de proporții pe Platforma Industrială Pitești-Nord, importante pagube materiale la Fabrica de Mobilă a Combinatului de Prelucrarea Lemnului.
Construirea sediului Grupului de Pompieri
1978 – construirea actualului sediu pentru Grupul de Pompieri „Căpitan Nicolae Puică” Argeș, în prezent, dotări tehnice moderne, militari profesioniști.
Lordul Francis Newall vizitează Piteştiul
Pe 7 octombrie 1989 are loc vizita la Piteşti a delegaţiei parlamentare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Delegaţia prezentă la Piteşti a fost condusă de lordul Francis Newall.
(Informaţii selectate din „Piteşti – 630, memento”, de Petre Popa)
Citește și Celebrul tenor american Jonathan Tetelman, concert, în premieră, alături de Filarmonica Pitești
0 Comentarii