Web Analytics
scris joi, 11.11.2010

Nae Neguş l-a primit pe Titi Ghica în audienţă, în locul prefectului

Vinerea trecută, dis de dimineaţă, cine credeţi că stătea băţ la cabinetul prefectului Davidescu, să intre în audienţă? Titi Ghica, alias Flocea, fostul primar de Rucăr şi fostul şef al Inspecţiei în Construcţii, rămas în prezent pe bară la capitolul loc de muncă. Probabil că acesta era şi scopul vizitei sale la prefect, dar se vede treaba că ghinionul a început să-l urmărească cu înverşunare pe Ghica. În cabinetul lui Gogu Davidescu se afla pe moment celebrul Nae Neguş, care avea să devină ulterior protagonistul unei scene de pomină. Observând că prefectul n-are niciun chef să discute cu Flocea, Neguş s-a oferit să-l scape pe acesta de musafirul nepoftit. Zis şi făcut. Ieşit din cabinet, nea Nae l-a chemat pe coridor pe Ghica şi i-a spus pe şleau, într-o „audienţă” ad-hoc, că Gogu n-are niciun chef să-l vadă, că e ocupat, ba mai mult, prefectul a venit neplanificat la serviciu, întrucât se află încă în concediu. Făcând feţe-feţe, Titi Ghica a plecat cu coada între picioare, probabil să se plângă subprefectului Cârstoiu, singurul care-l mai bagă în seamă, despre atitudinea prefectului.
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...