Web Analytics

Dan Lazăr a câştigat Oscarul Transportatorilor

de | 4.11.2010 15:14 | Actualitate

# Com Divers Auto Ro, desemnat transportatorul anului în România. Com Divers Auto Ro a primit trofeul „Romanian Transport Company of the Year 2010 – Continental” (Transportatorul anului în România) în cadrul Galei Premiilor de Transport, desfăşurată pe 28 octombrie 2010, la Palatul Parlamentului, în Salonul Brâncovenesc, la finalul unei competiţii pline de suspans, care a adus în prim plan companii ce reuşesc să facă performanţă chiar într-un context economic dificil. Graţie premiului câştigat la sfârşitul lunii octombrie, compania condusă de Dan Lazăr va reprezenta ţara noastră la competiţia europeană de profil, „European Transport Company of the Year 2011”. Pe locurile doi şi trei, s-au clasat Aquila şi, respectiv, OTZ Logistics Group, după cumularea rezultatelor voturilor publicului şi juriului. De asemenea, Com Divers Auto Ro a primit şi premiul pentru mediu.
Concursul a fost organizat de revista Ziua Cargo şi a adus la start companii de transport de renume: Aquila, GTI Logistic, OTZ Logistics Group, Stefi Spedition şi Vectra Internaţional. De ce a câştigat Com Divers Auto ro? Răspunsul este simplu, dacă ne gândim că firma manageriată de Dan Lazăr s-a prezentat în faţa juriului cu un proiect profesionist, ale cărui repere se bazează pe experienţa de 16 ani. „A contat foarte mult structura financiară şi administrativă, managementul relaţiilor cu clienţii, managementul flotei, instrumente IT şi de comunicare, siguranţă. Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc că noi punem mare preţ pe activitatea de recrutare şi pregătire a şoferilor din cadrul companiei, pe organizarea de traininguri şi asigurarea de servicii de calitate şi o preocupare permanentă pentru protecţia mediului”, ne-a spus Dan Lazăr. Juriul a fost format din specialişti şi personalităţi din lumea transporturilor, şi-i amintim aici pe Florian Coman – director general al Autorităţii Rutiere Române, comisar şef Cristian Călin – director adjunct Direcţia Rutieră IGPR, Marin Lepădatu – director general IFPTR (Institutul de Formare Profesională în Transporturi Rutiere), Ionuţ Simion – partener Pricewater-House Coopers, Cristian Fugaciu – director general MARSH, Adriana Pălăşan -vicepreşedinte ARILOG (Asociaţia Română de Logistică), Vasile Ştefănescu – preşedinte COTAR, Augustin Hagiu – preşedinte FORT, Radu Dinescu – secretar general UNTRR, Radu Borcescu – redactor şef Ziua Cargo.
După decernarea premiilor a urmat o petrecere pe cinste, distracţia fiind asigurată de Marcel Pavel, Nico, Getic Band şi dansatori profesionişti, iar gazde Daniela Crudu şi echipa de la Ziua Cargo. 
(N. DINU)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii