Web Analytics

Studenţi brâncoveni, la porţile Europei

de | 4.11.2010 15:01 | Actualitate

Comisia Europeană a acreditat Universitatea Constantin Brâncoveanu pe programul de burse Erasmus
Departamentul de Relaţii Internaţionale al Universităţii Constantin Brâncoveanu din Piteşti şi-a început activitatea odată cu depunerea la Comisia Europeană a primei aplicaţii pentru acreditarea în universitate a programului de mobilităţi europene pentru studenţi şi cadre didactice- Erasmus. Obţinerea acestei acreditări, trei luni mai târziu, prin acordarea Erasmus University Charter Standard, a deschis drumul încheierii de acorduri bilaterale cu instituţii de învăţământ superior din spaţiul Uniunii Europene pentru schimbul de bune practici, proiecte comune de cercetare şi mobilităţi inter-universitare. În anul 2007, prin Departamentul de Relaţii Internaţionale, Universitatea Constantin Brâncoveanu a primit o nouă acreditare de la Comisia Europeană pentru aceleaşi tipuri de activităţi. Recent, universităţii i-a fost acordată acreditarea „Erasmus University Charter Extended”, care permite mobilităţi de studenţi pentru studii, stagii practice în companii europene, mobilităţi de predare şi de formare pentru cadrele didactice şi, totodată, mobilităţi de formare pentru personalul administrativ. Pentru anul 2010-2011, Universitatea Constantin Brâncoveanu pune la dispoziţia studenţilor următoarele posibilităţi de studiu şi formare în străinătate:
-109 burse pentru studii
-40 burse pentru stagii practice
-25 stagii de predare pentru cadre didactice
-6 stagii pentru formarea personalului administrativ
Până în momentul de faţă, 95% dintre studenţii care au efectuat mobilităţi Erasmus s-au întors în universitate cu rezultate notabile, dar şi cu o bogată experienţă interculturală. Iată cîteva dintre impresiile acestora în grupajul următor.
# Simona Tănăsoiu, bursier Erasmus, Institutul Universitar Tehnic, Franţa
„De când eram în liceu, mi-am dorit să plec din ţară, să intru în contact cu oameni de alte naţionalităţi, cu o cultură şi obiceiuri diferite. Iar bursa Erasmus a venit ca o mănuşă. Ce-i drept, a fost o mare provocare şi, în acelaşi timp, o şansă imensă pentru mine, ca persoană, să cunosc alţi „erasmuşi”, alt mod de viaţă”.
# Crenguţa Mincă, bursier Erasmus, Şcoala Superioară de Comerţ din Amiens, Franţa
“Faptul că îmi doresc o carieră diplomatică, a fost suficient ca să îmi dau seama cât de importantă ar fi o experienţă Erasmus pentru mine, pentru că îmi oferă ocazia de a cunoaşte alte culturi şi de a învăţa cât de diferiţi suntem. E cel puţin minunat să ai prieteni din toată lumea cu care să împărtăşeşti clipe minunate din viaţa ta şi pentru care vei avea ceva special întotdeauna. Acum am un nou microb: trebuie să descopăr lumea! Sau măcar să încerc…”
# Alina Marinescu, bursier Erasmus, Universitatea Fernando Pessoa din Porto, Portugalia
„Ideea de a descoperi o nouă cultură, un nou sistem educaţional, posibilitatea de a avea prieteni în toată Europa şi o experienţă unică, trăită o singură dată în viaţă, mi-au dat curajul să aplic pentru programul de mobilităţi Erasmus. Bursa reprezintă o minunată experienţă de viaţă, îţi dă încredere în tine şi sentimentul că, de acum, te poţi descurca şi singur în orice colţ al lumii”.
# Andreea Dumitrache, bursier Erasmus, Universitatea Jules Verne de Picardie, Franţa, Master PRO II – Planificarea şi gestiunea proiectelor şi a politicilor educaţionale
„Fiind vorba despre o bursă Erasmus, argumentele au fost la îndemână pentru a mă determina să mă înscriu în cursă. Pe de o parte, este vorba despre experienţa pe care o poţi acumula trăind şi studiind cinci luni într-o ţară străină, pe de altă parte, este şansa de a face parte dintr-o altă cultură, dintr-un alt mod de viaţă, şansa de a descoperi o cu totul altă lume. Franţa este una din ţările care trebuie cu siguranţă descoperite. Iar lista argumentelor poate continua la nesfârşit!”
# Olivia Moraru, bursier Erasmus, Şcoala Superioară de Comerţ din Amiens, Franţa
„Vă transmit salutări din Amiens, un oraş foarte frumos, cu o universitate care mi-a depăşit toate aşteptările. Am colegi din toată lumea – Coreea de Sud, America, Canada, Mexic, Australia, Turcia, Slovacia, Ungaria, Lituania, Ghana. Cursurile sunt foarte interesante şi interactive. Vă mulţumesc că m-aţi ajutat să ajung aici!”
# Loredana Museu, bursier Erasmus, Universitatea Fernando Pessoa, Portugalia
„Bursa Erasmus este o oportunitate unică în viaţă. Cele 5 luni petrecute în Portugalia m-au ajutat să mă maturizez, să fiu deschisă la tot ce e nou. Am avut posibilitatea să descopăr o ţară nouă, cu oameni minunaţi, cu o cultură şi o istorie impresionante”.
# Ştefan Emanuel, bursier Erasmus, Institutul Politehnic din Porto, Portugalia
„Învăţarea într-un nou sistem educaţional m-a ajutat să fiu mai adaptabil, să îmi testez şi să îmi îmbunătăţesc cunoştinţele de limbă, să iau contact cu o nouă cultură şi să învăţ lucruri noi, să comunic mai bine cu oameni din diferite ţări”.
# Alexandru Diaconu, bursier Erasmus, Universitatea Fernando Pessoa, Porto, Portugalia
„O bursă Erasmus îţi îmbogăţeşte viaţa şi te învaţă foarte multe lucruri despre tine, te face să fii mai încrezător în forţele proprii. Odată ajuns acolo, începi să dezvolţi abilităţi de comunicare neştiute până atunci şi îţi dezvolţi spiritul de a lucra în echipă şi de a fi responsabil cu task-urile ce îţi revin. În plus, îţi oferă posibilitatea de a învăţa o altă limbă, ceea ce contribuie la creşterea ta culturală şi ca persoană”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii