Web Analytics

articol scris joi, 30 martie 2017

Caleidoscop

8 Poienari

8 PoienariBoierii din Târgovişte au construit Cetatea Poienari

O legendă din veacul al XV-lea, despre Cetatea Poienari, transmisă din tată în fiu, spune că boierii din Târgovişte, speriaţi de asprimea domnitorului Vlad Ţepeş care trăgea în ţeapă tâlharii, leneşii şi trădătorii, s-au adunat în taină şi au pus la cale pieirea domnitorului. Ţepeş însă, aflându-le la timp uneltirea, şi-a trimis oamenii, chiar în ziua de Paşte, să-i aducă pe boieri cu neveste şi copii, pe jos până la Curtea de Argeş. Odată ajunşi, domnitorul le-a spus că a aflat că-i urzeau moartea şi le-a poruncit ca până în duminica Tomii, pe cea mai înaltă stâncă din Poienari să ridice o cetate. Boierii s-au apucat de lucru şi mulţi dintre ei au sfârşit în adâncurile prăpastiei, pradă vulturilor şi animalelor. Pe cei rămaşi în viaţă i-a iertat, socotind că s-au pocăit de rele şi s-au cuminţit.

Legea privind drepturile participanților la Războiul de Independență a fost semnată la Pitești

1878, mai 10. Conducătorul statului a semnat în Pitești, Legea privind drepturile participanților la Războiul de Independență, instituind mai multe distincții.

A decedat iniţiatorul Societăţii Române de Geografie

Se stinge la Piteşti Constantin Căpitănescu, iniţiatorul Societăţii Române de Geografie. Născut la Curtea de Argeş în 1844, el este unul dintre primii cartografi ai Argeşului şi constructorul primelor săli meridiane din ţară. Constantin Căpitănescu se află înmormântat la Cimitirul Sf. Gheorghe din Piteşti.

Sirena morii Progresul anunţa ora exactă la Piteşti

În 1918, Grigore Coandă, rudă cu celebrul inventator Henri Coandă, a fost primul preşedinte al Partidului Ţărănesc din Argeş şi deputat în primele legislaţii de după primul război mondial. El era patronul Morii Progresul, care îşi avea sediul în Târgul din Vale. La ora aceea, Moara Progresul era mecanizată şi reprezenta cea mai mare industrie din urbe. La ora şapte fix, când se schimba tura, sirena de la moară începea să urle, iar piteştenii îşi potriveau ceasurile cu exactitate.

Înfiinţarea în Piteşti în deceniile 1968-1988 a marilor librării

1950, iulie 1. Deschiderea Centrelor Librăriilor de Stat, directori, succesiv, Alexandru Ivan, Petre Lungu, Mihai Pârvu. Un timp a funcţionat şi Librăria Cartea Rusă (Nicolae Ganea). Înfiinţarea, pentru zona centrală din Piteşti, în deceniile, 1968-1988, a marilor librării Mihai Eminescu, Nicolae Bălcescu, Tineretului, Casa Cărţii, altele în cartiere, acum existente parţial.

(Informaţii selectate din „Piteşti-620,  memento” de Petre Popa)

Distribuie!

0 Comentarii

Medicii care pleacă de la spital înainte de terminarea programului riscă să fie concediați. Ministrul Sănătății anunță controale în toată țara

Medicii care părăsesc spitalele publice în timpul programului pentru a consulta pacienți în cabinetele private ar putea rămâne fără locul […] Citește!

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete