Colosul Hidroelectrica SA a întâlnit o piedică neaşteptată în procesul de decolmatare a acumulării Vâlsan, lucrare pe care ar dori să o înceapă în perioada următoare. Este vorba despre celebrul asprete (Romanichthys Valsanicola), un peşte al cărui areal s-a limitat doar în râul Vâlsan. Descoperit abia în anul 1956, aspretele este o veritabilă fosilă vie, fiind considerat cel mai vechi din Europa, după unii chiar cel mai vechi din lume, fiind „contemporan” cu dinozaurii. Nu este deci de mirare că protejarea sa a căpătat o miză fantastică, iar în acest sens s-au făcut strategii internaţionale. Astfel că decolmatarea acumulării Vâlsan, unde trăieşte aspretele, a devenit o ţintă extrem de delicată pentru Hidroelectrica. Societatea a comandat deja un studiu având ca scop „Evaluarea impactului asupra mediului a lucrării de decolmatare a acumulării Vâlsan, în condiţiile protejării arealului Romanichthys Valsanicola”. O singură firmă s-a încumetat să efectueze studiul, SC Apomar Consulting Piteşti, în urma unei negocieri cu Hidroelectrica pentru suma de aproape 10.000 de euro.
(M.B.)
Tragedie în București: O adolescentă de 15 ani s-a aruncat de la etajul 5
O adolescentă în vârstă de 15 ani și-a pierdut viața duminică, în Capitală, după ce a căzut de la...




Ati uitat sa scrieti cum de arealul aspretelui s-a limitat la Valsan, sa scrieti ca din cauza Hidroelectrica, aceasta companie criminala, aspretele a disparut din Arges si din Raul Doamnei.