Vineri după amiază am ajuns în Copenhaga, orașul unei povești triste ce mi-a marcat copilăria- “Fetița cu chibrituri”. Dar și al “Micii Sirene”, transformată  de nemuritorul Hans Christian Andersen în brand al Danemarcei, ținutul unor basme naționale care au devenit cu timpul globale. Mare om și mare spirit acest danez Andersen. Magia povestirilor sale surclasează genul fantasy de astăzi, reprezentat de seria “Games of trones”, care pare pistol cu apă la capitolul emoție, creativitate și empatie, prin comparație cu nesofisticatele și totuși genialele-“Mica Sirenă”, “Fetița cu chibrituri” sau “ Hainele cele noi ale împăratului”. Dar să nu divaghez și să revin la jurnalul meu coral. De altfel, primul nostru popas de cum am pus piciorul în Copenhaga, al celor 38 de persoane din grupul de la Topoloveni, a fost la statuia “Micii Sirene”. Fotografii de grup, individuale sau de familie, fiecare cum a dorit și așa cum se face când ajungi la o atracție turistică derivată dintr-un personaj iconic al literaturii universale. Apoi am dat fuga, singur și pe jos, preț de 90 minute, în centrul vechi al Copenhagei. Ce vinere seară și parțial solitară am trăit! Țineam neapărat să văd Canalul Nyhavn, cel cu trafic turistic comparabil în zilele lui bune cu cel din Veneția sau Cartierul Roșu din Amsterdam. Aici, totul avea un aer vintage. De la bărcile pescărești cu pânze roase de vânt și alură vikingă, la apa verde de culoarea spirtului din canal și până la bufeturile de hering de pe margine. În lumina apusului și raportat la animația din restaurante, din zona pietonală și bărcile pline cu turiști ce tăiau geometric canalul, precum lama diamantului un geam aspru, zona părea un Babylon vesel. Imaginați-vă un spațiu în aer liber în care mii de oameni beau, mânâncă, vorbesc și se distrează în toate limbile pământului. Și totul, pe un fundal arhitectonic cu clădiri de epocă, pictate în patru culori tari-roșu, verde, albastru și galben muștar- parcă înadins vopsite așa de maestrul Hans Christian, cu pensula lui de cuvinte.  Am văzut și casa roșie de la numarul 20, de pe marginea canalului Nyhavn,  în care a trăit și a scris marele povestitor vreme de 16 ani. Am ajuns la hotel în jur de 21.30 și nu puteam să ratez repetiția corului, programată de preotul profesor Ion Isăroiu, la ora 22.00, tot în aer liber, în parcul hotelului Zleep Ballerup din Copenhaga. S-au repetat cele șase cântece cu care corul “Preot dr lon Ionescu” din Topoloveni se prezintă la Jocurile Corale Europene de la Göteborg. Printre ele- Tărășelul, Săracă inima mea, În poieniță lângă plop, Sârbă pe loc, Doină și Horă cu strigături. Oboseala unui drum de șapte ore, de la Dresda la Copenhaga, incluzând și o traversare de două ore cu ferrybotul, la Rostock, și-a spus cuvântul. Profesorul Isăroiu și-a răstit diapazonul de vreo două ori la colegii de cor, cerând repetarea cântecului “Tărășelul”. Asta după ce le-a reproșat sopranelor că au pierdut tempo-ul melodiei și au permis intrarea tenorilor peste ele. A fost fascinant pentru mine să văd și să observ la lucru niște profesioniști  ai muzicii corale, cu zeci de concerte în toate colțurile Europei. Pânâ n-a ieșit totul după cum a dorit exigenta ureche muzicală a dirijorului, repetiția nu s-a terminat. La final totul a fost ok și clienții aflați la geamurile și în curtea  hotelului Zleep Ballerrup i-au aplaudat pe artiștii din Topoloveni. Seara s-a încheiat în camere, cu “Bunătăți de Topoloveni”, constând nu doar în celebrele conserve cu fasole și cârnați sau ciolan cu fasole produse în localitate, ci și cu vin alb și roșu de Boțârcani, din podgoria primarului.

A doua zi dimineață am plecat din nou în Copenhaga, unde ne programasem să mai zăbovim o jumătate de zi, înainte să trecem granița spre Suedia. Odată ajunși în Old City, primarul Gheorghiță Boțârcă a propus un tur cu “vaporetto” în interiorul, dar și pe coastele Copenhagei, astfel încât să putem bifa, din barcă, atracțiile turistice ale capitalei daneze, inclusiv câteva reședințe ale familiei regale.

Excursia de circa o oră a fost una cu adevărat memorabilă, iar primarul le-a  făcut o surpriză membrilor delegației achitând-o din banii săi, asta și în contextul în care în urmă cu câteva zile împlinise o frumoasă vârstă. La mulți ani, domn’ primar! Undeva după prânz, după foarte plăcuta experiență daneză, ne-am pus în mișcare spre Suedia, spre care urma să trecem pe un uriaș pod ce o leagă de Danemarca. Ca să nu-și iasă coriștii din mână, părintele Isăroiu a programat încă o repetiție, de data asta în autocar. Din nou atmosfera a fost una de poveste, ca o prelungire firească a basmului trăit în Copenhaga. Asta a fost tot pentru o zi de sâmbătă. Göteborg, venim!

Gabriel Grigore