Web Analytics
scris marți, 31.10.2023

Câini de avalanșă din șapte județe se pregătesc la Baza Salvamont Argeș

Până pe 2 noiembrie, la Baza Salvamont Argeș de la Cota 2000, are loc Tabăra Națională de pregătire a unităților canine pentru căutarea în mediu natural.  Tabăra este obligatorie pentru menținerea brevetului câinilor salvatori.

Câini de avalanșă din șapte județe se pregătesc la Baza Salvamont Argeș

„În perioada 30 octombrie – 2 noiembrie, la baza de la Cota 2000 a Salvamont, de pe Transfăgărășan, se desfășoară o tabără națională de pregătire pentru căutarea în mediul natural. Este condiție obligatorie de menținere a brevetului de câine de avalanșă și mediul natural. Această tabără de pregătire de vară este una obligatorie pentru menținerea brevetului câinilor salvatori, iar noi organizăm această tabără de două ori pe an, aici, pe Transfăgărășan.  Anul acesta, prima a fost organizată în luna iunie. La această tabără din această perioadă, avem conductori și câini din șapte județe. Vestea bună este că pregătim și o nouă generație de câini salvatori, și în Argeș și în alte județe. Așa că, ceea ce am pornit de la Argeș s-a extins la nivelul întregii țări. La acest moment avem 31 de brevete” – Ion Sănduloiu, director Salvamont Argeș.    

La antrenamente au asistat și cățeii cei noi ai Salvamont Argeș, inclusiv nepoata lui Helios, primul câine din România care a obținut brevetul de câine salvator.

 Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a participat la deschiderea Taberei. „Ne bucurăm să fim, din nou, gazde pentru colegii Salvamont din țară. Așa cum am spus-o de fiecare dată, ne mândrim cu ceea ce se întâmplă în Argeș în Salvamont. Suntem exemplu de bună practică, iar lucrul acesta ne onorează și ne și obligă să menținem acest nivel. Activitatea de salvare cu ajutorul câinilor specializați este la cote foarte înalte, iar acest proiect care a plecat de la Argeș a fost îmbrățișat de aproape toate serviciile Salvamont din țară.Acest exercițiu este unul foarte util, pentru că menține viu acest spirit al salvatorilor montani și, în același timp, pregătește noile generații de unități canine specializate în căutarea și salvarea victimelor” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită