Web Analytics
scris vineri, 25.10.2024

Bursele studenților au fost mărite. Care este cuantumul minim

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, anunţă că a aprobat noul ordin privind bursele studenţilor.

”Burse mai mari pentru studenţi! Am aprobat noul ordin de ministru privind bursele studenţilor. Cuantumul minim al bursei sociale se propune anual de către Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi trebuie să acopere cheltuielile minime de masă şi cazare”, a scris vineri ministrul pe Facebook. Astfel, pentru acest an universitar, cuantumul minim a fost stabilit la 925 de lei.

Bursele studenților au fost mărite. Care este cuantumul minim

Citește și: Noaptea Sfântului Dumitru, considerată granița dintre lumea celor vii și lumea celor morți


”Pe baza autonomiei, universităţile pot majora această sumă”, a arătat ministrul.
 De asemenea, au fost majorate şi alte tipuri de burse pentru studenţi: bursa de doctorat – de la 3.200 la 3.700; bursa de studii universitare de licenţă didactică cu dublă specializare/masterat didactic – de la 3.158 lei la 3.700 lei; bursele de excelenţă olimpică (rezultate obţinute în liceu) – 3.700 lei pentru premiul I; 2.775  – premiul II; 1.850 lei – pentru premiul III. 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...