Web Analytics
scris joi, 12.05.2011

Bursa licitaţiilor

Iliescu de la ADP a cumpărat un munte de agregate şi sute de tone de combustibil prin firmele tradiţionale
Face ce face directorul ADP-Piteşti, Doru Iliescu, şi mai bagă nişte lopeţi de bani în conturile îndrăgitei sale firme, Intens Prest, cu care şi-a sudat o colaborare de foarte lungă durată. De data aceasta, miza au fost aproape 50.000 tone de agregate minerale concasate pentru ADP, înalte cât un munte, sub formă de nisip, pietriş şi piatră naturală aprovizionate pentru şantierul de construcţii de la Valea Mare. Cum Intens Prest ştie să evolueze ca la carte în licitaţiile organizate de ADP, nu este de mirare că a câştigat din nou un contract bănos, aşa cum am şi anticipat de altfel nu demult, în valoare de peste 8 miliarde lei vechi, fără TVA, pentru agregatele cu pricina. O dovadă că directorul Iliescu n-are doar mână lungă, ci şi largă atunci când ştie că merită, o dovedeşte şi licitaţia pentru aprovizionarea ADP cu benzină şi motorină. În cantităţi industriale, să ajungă pentru multă vreme de-aici încolo, adică 20.000 litri de benzină prin bonuri valorice şi 650.000 litri de motorină vrac. A câştigat tot o colaboratoare de bază a ADP în ultimii ani, Dragon Oil Star, la o valoare de vreo 42 miliarde lei vechi, fără TVA, care a fost singura ofertantă, ba a şi depăşit cu mai bine de 300 milioane valoarea estimată iniţial. Bine lucrat…

Se modernizează staţia de tratare a deşeurilor radioactive de la SCN Piteşti

O licitaţie frumuşică în valoare, de aproape 6 miliarde lei vechi, s-a finalizat şi la Regia de Activităţi Nucleare, pentru modernizarea şi retehnologizarea Staţiei de tratare a deşeurilor radioactive de la SCN-Piteşti. Lucrarea a fost împărţită pe două loturi şi are doi câştigători: TIAB Bucureşti, pentru primul lot, în valoare de 4,4 miliarde lei vechi, fără TVA şi Marcus Trading Piteşti, pentru al doilea lot, în valoare de 1,3 miliarde lei, fără TVA.
(Rubrică realizată de Mihai Bădescu)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...