Web Analytics
scris miercuri, 20.01.2016

Bugetul Câmpulungului, jucăria celor nealeşi primari

# Ţâroiu şi David aruncă banii în direcţii diferite

Bugetul Câmpulungului, jucăria celor nealeşi primari

Liviu Ţâroiu şi Bogdan David, aceşti Pic şi Poc ai Câmpulungului, nu au turnat apă-n horincă, dar se joacă cu banii publici de parcă au dat în mintea copiilor. Cum disputa legată de funcţia de viceprimar cu atribuţii de primar nu este finalizată, recursul urmând să fie judecat în următoarea perioadă la Curtea de Apel, ambii se cred şefi peste municipiu. În mod evident, asemenea atitudini nu fac altceva decât să afecteze bunul mers al activităţii în administraţia locală, iar un ultim exemplu a fost oferit de ocazia întocmirii proiectului de buget pe 2016.

La finalul anului trecut, atât Ţâroiu, cât şi David au anunţat sau au lăsat să se înţeleagă faptul că lucrează la buget: fiecare cu proiectul lui! În mod normal, o asemenea problemă este de competenţa ordonatorului principal de credite, adică a primarului, iar Liviu Ţâroiu, deşi demis în 2014, încă deţine calitatea de primar interimar. Însă Bogdan David îşi propusese să mizeze pe faptul că liberalii au majoritatea în Consiliul Local, astfel putând să-şi impună propria lucrare cu veniturile şi cheltuielile aferente anului 2016. Nebunia s-a mai stins în această lună, Ţâroiu făcând un pas înapoi prin intrarea într-un fel de concediu, dar nu s-a făcut linişte.
Pe de o parte, Ţâroiu lasă să se înţeleagă faptul că problema nu este prea gravă, acesta fiind tot un semn al faptului că nici măcar nu conştientizează importanţa unui buget pentru o localitate urbană. El susţine că, indiferent de cine ar fi primar, secţiunea bugetului destinată funcţionării autorităţilor locale este aceeaşi, deci aici nu intervine discuţie. Opinii divergente există pentru partea de dezvoltare, cu accent pe identificarea investiţiilor pe acest an. Spre exemplu, actualul primar interimar vrea să menţină ideea lansată de fostul primar (liberal!) Călin Andrei şi să realizeze o parcare publică în locul fostului amfiteatru de vară al Casei de Cultură. David, în schimb, vrea realizarea unui alt teatru în aer liber, în aceeaşi locaţie în care a funcţionat cel vechi. Apoi, Bogdan David vrea să transforme Piaţa Grui în cel mai mare loc de joacă acoperit, pentru copii, din judeţ. Ţâroiu, însă, spune că o asemenea investiţie nu se regăseşte printre propunerile sale.
În asemenea condiţii, este clar că totul se va decide la votul în Consiliul Local.

Ţâroiu: „N-am ce să-i fac lui David!”

De ce a lucrat David la proiectul de buget ca un adevărat primar? „Şi-a luat dânsul o iniţiativă, una personală”, spune Ţâroiu. Şi motivează absurd: „nu pot să nu-l las, nu am pârghii să nu-l las!”, dovadă că Primăria Câmpulung este, de peste un an, sat fără câini.

David: „Şi Ţâroiu a fost invitat la discuţii”

Ce spune David de situaţie? „Bugetul l-am făcut împreună cu personalul de la Direcţia Economică, dar şi cu Liviu Ţâroiu. Chiar dacă a fost o perioadă în concediu, a venit în fiecare zi la Primărie şi a fost invitat la discuţiile referitoare la buget”, astfel s-a manifestat indulgenţa lui David faţă de implicarea primarului interimar în problemă.

Maşina albă, maşina neagră

Pe lista de investiţii a administraţiei câmpulungene se află şi o Dacia Duster cu care se va plimba viceprimarul următorului mandat. Culmea este că şi maşina care va costa 81.000 de lei reprezintă subiect de dispută comică. Ţâroiu susţine că automobilul va fi galben-albastru, în ton cu culorile Câmpulungului, David vorbeşte de alb sau negru.

Investiţii importante în 2016

Dincolo de tragi-comicul situaţiei, proiectul de buget prezentat deja public şi care va intra în dezbatere cuprinde o listă importantă de investiţii. Faţă de alţi ani în care fostul primar Călin Andrei strângea bine baierele pungii, dar fără niciun rezultat, pentru 2016 sunt prevăzute, printre altele, finalizarea pe bani proprii a lucrărilor la proiectul de reabilitare a Câmpulungului, realizarea sursei de rezervă pentru alimentarea cu apă, extinderea sistemului de supraveghere video, achiziţionarea unei staţii de monitorizare a calităţii aerului şi construirea unui imens loc de joacă acoperit. Nu lipsesc nici investiţiile la spitale şi unităţile de învăţământ, nici alocările de fonduri pentru asfaltări.
Propunerea de venituri se cifrează la 54.300.000 lei, iar cea de cheltuieli la 78.300.000 lei, din care aproape 25.000.000 pentru dezvoltare. La ora actuală, Câmpulungul dispune de un excedent bugetar destul de mare, aproape cât veniturile proprii pe un an.
Cătălin Ion Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită