Un nou episod de violență extremă zguduie sistemul de învățământ din România. Un elev al Colegiului Economic „Ghica” din Brăila a fost agresat brutal în toaleta liceului, unde a fost lovit și amenințat cu o macetă. Scenele au fost înregistrate chiar de agresor și ulterior distribuite pe rețelele de socializare.

Atacul a avut loc în incinta unității de învățământ, iar victima ar fi fost bătută cu picioarele și lovită cu arma albă. Martorii spun că elevul prezenta deja urme vizibile de violență, inclusiv un ochi vânăt, ceea ce ridică suspiciuni privind existența unor conflicte anterioare.
Conform surselor apropiate anchetei, scopul agresiunii nu a fost doar rănirea fizică, ci și umilirea publică. Imaginile au fost însoțite de mesaje jignitoare, menite să intimideze și să discrediteze victima.
Agresorul ar fi un minor de 16 ani, cunoscut pentru comportamentul său violent și aflat deja sub control judiciar într-un alt dosar penal. Deși nu mai frecventa cursurile liceului, acesta ar fi venit special la școală pentru a comite atacul. Agresiunea se pare că ar fi pornit de la un conflict legat de o relație personală.
Mai grav, același minor fusese reținut în luna decembrie 2025, după o încăierare violentă petrecută în apropierea sediului Poliției Brăila, fiind prins atunci cu o macetă asupra sa. După o zi de arest, a fost plasat sub control judiciar, însă ar fi continuat să se implice în acte de violență, pe care le-ar fi promovat ulterior în mediul online.
De teama represaliilor, victima nu a depus inițial plângere la Poliție. Totuși, după apariția imaginilor în spațiul public, autoritățile s-au autosesizat și au deschis un nou dosar penal pentru lovire și alte violențe, precum și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Incidentul vine la doar câteva zile după un alt caz cutremurător, în care un adolescent de 15 ani a fost ucis de alți minori, amplificând îngrijorările legate de escaladarea violenței în rândul tinerilor și de eficiența măsurilor de prevenție.




0 Comentarii