Acţiunile Braiconf Brăila au scăzut cu 3,3% începând din 28 februarie 2019 încoace, adică de când producătorul de textile a publicat la bursă rezultatele financiare preliminare pe 2018, potrivit cărora profitul net s-a prăbuşit cu 99% faţă de cel realizat în 2017, la 18.200 lei. Ulterior, pe 9 aprilie 2019, compania a publicat raportul anual pe 2018 aprobat de acţionarii companiei. Din acesta reiese că profitul net s-a diminuat de la 2,1 milioane lei la doar 53.800 de lei, echivalentul a minus 97,5%, în timp ce veniturile totale au înregistrat o majorare de 11,5%, la 48,2 milioane lei, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la BVB.
Declinul profitului a venit în principal ca urmare a unor cheltuieli apropiate de venituri, respectiv 48 milioane lei. Acestea au fost influenţate de creşterea costurilor cu forţa de muncă, de amortizare, rezultatul brut din exploatare fiind unul negativ. Veniturile din exploatare au crescut în 2018 cu 2,8%, în timp ce cheltuielile aferente activităţilor de exploatare au crescut cu 8,7%. Astfel, societatea a înregistrat pierderi din exploatare de 344.500 lei, comparativ cu un profit de 2 milioane lei în 2017.
La sfârşitul anului 2018, numărul total al angajaţilor a fost de 849 de salariaţi, iar reţeaua proprie de distribuţie număra 17 magazine în 11 oraşe mari şi magazinul online. Compania este deţinută începând de anul trecut în proporţie de 60,7% de Electroargeş din Curtea de Argeş.
F. Silvestru
Distribuie!
Piteștiul se pregătește de sărbătoare. Începe „Toamna Piteșteană”
Ediția 2026 a festivalului „Toamna piteșteană” se deschide joi, 24 septembrie, la ora 16:00, în Piața „Vasile Milea”, evenimentul urmând […] Citește!
A nins pe Transfăgărășan
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov anunță că noaptea trecută a căzut prima zăpadă din acest sezon pe Transfăgărășan. […] Citește!
Doi tineri din Argeș, arestați la domiciliu. Agresiune în loc public
Polițiștii Biroului Investigații Criminale din Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar de loviri sau alte violențe și tulburarea […] Citește!
Peste 5.000 de încălcări ale ordinelor de protecție în 7 luni. Alina Gorghiu propune ca brățara electronică să devină regula, cu posibilitatea victimei de a refuza
Deputata Așina Gorghiu, președinta PNL Argeș, anunță că marți, 22 septembrie, a depus un proiect de lege prin care atunci […] Citește!
Maratonul Resuscitării, la Pitești. Înveți cum să acorzi primul ajutor
Sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 – 21:00, la Argeș Mall Pitești are loc Maratonul Resuscitării, ediția a II-a, organizat […] Citește!
Observații astronomice la Mioveni
Miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00, Centrul Civic al orașului Mioveni va găzdui o sesiune de observații astronomice, organizată […] Citește!
Trump ajunge la un minim de 32% în sondaje. Costul vieții îi afectează sprijinul
Președintele american Donald Trump înregistrează o rată de aprobare de 32%, cel mai scăzut nivel din cariera sa politică, potrivit […] Citește!
Premieră militară în cadrul AUKUS: o torpilă a fost lansată de pe o dronă submarină fără echipaj
Regatul Unit și Statele Unite au testat o nouă capacitate militară subacvatică, prin lansarea unei torpile de pe un vehicul […] Citește!
Descinderi în Caraș-Severin într-un dosar de pescuit ilegal: sute de kilograme de pește și bani, ridicate de polițiști
O anchetă privind pescuitul ilegal și comercializarea peștelui fără documente de proveniență a dus la șase percheziții în Caraș-Severin. Polițiștii […] Citește!
AI-ul creat la Iași care caută semne de depresie în postările de pe X. Cum își explică verdictul
Cercetătorii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au dezvoltat un sistem de inteligență artificială capabil să analizeze postări publice de […] Citește!
Veneția pregătește o taxă mult mai mare pentru turiști. Cât ar putea costa o simplă vizită în 2027
O vizită de o singură zi la Veneția ar putea deveni semnificativ mai scumpă începând din 2027. Administrația locală ia […] Citește!
România și alte 22 de țări cer reguli mai stricte pentru AI: „Trebuie să rămână sub controlul oamenilor”
România s-a alăturat unui grup de 22 de țări care cer reguli mai stricte pentru cele mai avansate sisteme de […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate
Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!
Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea
În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!
Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate
Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!
Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională
Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!
Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?
În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!
Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun
În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!
Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare
A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!
Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!



























0 Comentarii