Moștenirea genetică, ursitoare generoase, cei 18 ani de acasă și școlarizarea temeinică m-au ajutat să profesez ca medic, dar să fiu și publicist, scriitor sau realizator de emisiuni televizate.
Cu toate că știam de la tata că, uneori, oriunde în lume, „gura bate fundul”, am spus întotdeauna lucrurilor pe nume, indiferent de tema în discuție. Ca medic cu o carieră de câteva decenii, sunt categoric împotriva tratamentelor empirice, nu de puține ori tembele, la care românii recurg adesea, crezând în pilde din folclorul mioritic sau căzând în plasa unor escroci, de parcă ar fi copii de grădiniță.
La începutul carierei am profesat timp de șapte ani în două comunități rurale: trei ani lângă Bacău și patru ani lângă Pitești. Pentru că li se dusese vestea că fac minuni cu tratamentele lor naturiste, îmi făceau concurență babe ce nu știau nici să se iscălească sau „Moș Șobolan”. Un bătrân decrepit despre care consătenii săi școliți câteva clase, devenind apoi ceapiști, credeau că are în dotare doi draci rezultați din ouă stârpite pe care el le clocea câteva săptămâni la subbraț.
Uneori se întâmpla ca aceste „tratamente” să aibă rezultate bune. Dar asta se poate întâmpla datorită sugestiei sau virtuților reale ale unor plante. Sigur, nu înseamnă că tu, ca profesionist autentic, să prescrii bolnavilor tăi bazaconiile babelor. Corect ar fi ca „rețeta” să fie analizată și experimentată de farmacologi, singurii care pot decide să se treacă eventual la producția industrială a unor medicamente testate pe loturi martore.
Un lucru este cert: suntem cel mai credul popor din Europa! Nici nu vă imaginați câți conaționali recurg la pipiterapie cu propria urină aplicată pe plăgi și eczeme sau băută pe stomacul gol la prima oră a dimineții.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Vise de coşmar
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. „O să vă aduc o cruciuliţă…”
0 Comentarii