Incidența cumplitei suferințe care este Alzheimer face ravagii la nivel mondial. Mai ales în ultimul deceniu am auzit de la mulți aparținători câte probleme ridică și ce blestem este să ai în familie un asemenea caz ce transformă omul normal până mai ieri într-un animal feroce sau într-o legumă. Sigur că s-au imaginat tratamente, dar totul este ca o frecție cu o soluție presupus miraculoasă la piciorul de lemn. Iată ce mi-a relatat recent o veche pacientă ce trăiește în comuna argeșeană în care am lucrat ca medic generalist în urmă cu patru decenii:
„Cea mai grea boală este aia de care suferă bărbatul meu. Cum îi zice? Neștiință! De cinci ani este vai de viața mea, că s-a îmbolnăvit la creier și trebuie să fiu numai cu ochii pe el. Îmi e din zi în zi mai greu, pentru că am și eu 76 de ani și îmi vine să-mi pun capăt zilelor. Cum a început? Dintr-o dată, în plină sănătate, l-au apucat niște urlete de ziceai că este un lup în pădure. După aia s-a pus cu ruptu’ și nu a iertat perdele, perne și cearceafuri, spunând că el vrea să plece la casa lui.
L-am dus la un tomograf și mi-au spus că-i foarte grav și că sunt puține speranțe să se mai vindece de boala uitării. Când e cât de cât mai liniștit, se uită la noi, dar nu știe cine sunt nici eu, nici copiii sau nepoții. Ore întregi stă mut, apoi dintr-o dată începe să urle către mine, zicându-mi «Leano, Gherghino, Jenico, Maricico, dați-mi drumu’ de aici și duceți-mă unde este casa mea!»
Dacă-l lași nemâncat, cred că stă așa până moare, pentru că nu cere. De câteva ori pe zi îi bag în gură cu lingurița, ca la copilul mic: ciorbă, mâncărică, suc. Vai de capul meu! Are 84 de ani și cred că o să mor înaintea lui”.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Babele, NATO şi telemania
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Un şmecher… de şmecher
0 Comentarii