
„Dom’ doctor, io sunt femeia aia din Cuca, unde mămăliga se făcea cât nuca, o păzeau cu măciuca, să n-o mănânce curca. Nu mă mai țineți minte? Tot așa m-am prezentat acu’ 20 de ani când m-a adus necazu’ pe la cabinetu’ ăsta. Aveam atunci o vacă și, când am muls-o, mi-a dat și mie niște negi pe care îi avea pe uger. Am luat trei pe o mână și doi pe alta. Se văd și acuma urmele de la operațiile pe care mi le-ați făcut. Nu pe viu, m-ați amorțit. Acuma, altă belea. Mi-a căzut rău păru’ din cap, după Covid. M-am tratat băbește, da’ degeaba. Am io 75 de ani, da’ parcă n-aș vrea să ajung cheală și cu perucă”.
Nodulii mulgătorilor este numele suferinței acestei femei. Chiar dacă ești specialist dermatolog, dacă n-ai văzut vreodată un caz, diagnosticul este greu de precizat. Se întâlnește foarte rar, la distanță de 15-20 de ani, la persoane îndeosebi din rural care mulg vaci cu mâna neprotejată de o mănușă. De-a lungul anilor am tratat 6-7 gospodine, care nu le spuneau negi, ci cârnotaie. Nu se vindecă nici spontan, nici cu fel și fel de tratamente pentru negi. Este nevoie de mici intervenții chirurgicale.
Îmi amintesc de un pacient care a venit la noi cu vreo 15 ani în urmă. Un domn distins, profesor, căruia îi apăruse pe față un nodul de formă rotundă și consistență fermă, cu diametrul de 0,5 centimetri. De cum a intrat pe ușa cabinetului am știut ce are. Asta se cheamă blitz diagnostic. L-am întrebat dacă are și pe la țară o gospodărie și în curte vreo vacă pe care îi place să o mulgă. „Da, chiar recent am muls-o și, băgându-mă pe sub burta ei, m-a atins cu ugerul pe care se văd niște bube. Mi-ați luat o piatră de pe inimă. Am crezut că-i un pui de cancer.”
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. NATO, pe înţelesul babelor
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Năuceală îngrijorătoare




0 Comentarii