Din decembrie ’89 până în acest ianuarie s-au scurs 35 de ani. Pe vechi, asta ar fi însemnat șapte cincinale de „realizări mărețe”, unele neputând fi contestate. Sigur că România s-a schimbat, dar nu în mentalul colectiv. Cine a spus că suntem o țară tristă plină de umor a avut mare dreptate.
Umorul ne-a salvat în momente grele, pentru că suntem un popor care face întotdeauna haz de necaz. La începutul anilor ’90, pentru că eram căsătorit cu o bucureșteancă și făceam în fiecare sâmbătă, după program, naveta, am fost de multe ori în Piața Universității. Evenimentele neașteptate din acel decembrie neverosimil mă energizaseră extraordinar și eram optimist în privința viitorului nostru. Am intrat în NATO și în Uniunea Europeană, românii au putut să circule prin lume și să-și spună cu voce tare convingerile politice, dar în loc ca lucrurile să meargă din an în an mai bine, și-a făcut loc mesajul „La loc comanda!”.
S-a declanșat un tsunami: minciuni, ură și discordie între conaționali, prostituție clandestină, corupție, clanuri de interlopi ce și-au marcat zonele de influență în toată țara, legislație permisivă care i-a încurajat pe infractori, sute de politicieni traseiști și liberschimbiști, o năuceală contagioasă și o tranziție chinuită, toate ducând la creșterea numărului celor care au ales să emigreze. Entuziasmul meu s-a transformat în pesimism. Mai ales că românii, când crezi că le-a venit mintea la cap, își devoalează disponibilitatea de a se autofaulta, lăsându-se pradă nervilor și deciziilor heirupiste.
Totuși! Nu suntem un popor nefericit. Iar fericire perpetuă nu există. Nici la Mar-a-Lago, reședința lui Donald Trump, nici în viața lui Elon Musk. Pe mulți români îi caracterizează tristețea și, uneori, vocația distrugerii, care fac parte din structura noastră genetică. Omul de spirit care a fost Alexandru Paleologu spunea că „fericirea este compusă din eternități de o clipă”. Milioane de români triști, săraci, bolnavi și needucați nu sunt așa de triști precum ne cred alții. Avându-i de-a lungul anilor pe Păcală, Tândală, Becali, Vijelie, Adi Minune, Mitică Dragomir, Lupu Rednic și consoarta, Viorica de la Clejani și familionul, Garcea, Prodanca și Ștefan Hrușcă, sosit în fiecare final de an să bage la greu leru-i ler, românii fac haz de necaz, suspină, apoi intră voioși în alt an. Cel de acum n-are semne bune.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. „Ce e rele să se spele, ce e bune să se-adune”
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. M-a pălmuit închipuita Sarita Montiel
0 Comentarii