Cum comentezi înfrângerea din derby-ul local cu FC Argeș?
– Nici nu știu cum să zic. Cred că ne-am bătut singuri, pentru că nu cred că a fost FC Argeș cu mult peste noi sau că au făcut ceva mai mult pe teren decât noi.
Cum ai văzut tu jocul vostru, din teren?
– Consider că poate am fost puțin prea precipitați în anumite momente. Nu știu din ce cauză s-a întâmplat asta, dar după ocaziile avute și după cum s-a jucat, cred că ne-am bătut singuri, ținând cont că a fost vorba și de un autogol.
Este 1-0 pentru FC Argeș un scor corect?
– După cum s-a jucat prima repriză, nu cred că ar fi meritat ca ei să înscrie, chiar dacă noi am jucat puțin mai rău decât ei. Dar cred că, după ce s-a jucat în a doua repriză, era mai ok un meci egal.
În momentul de față ce șanse are CS Mioveni de a evita retrogradarea?
– Șansele sunt așa cum au fost și până la acest meci. Nu cred că s-a jucat în meciul acesta scăparea de la retrogradare sau dacă am luat bătaie, gata, suntem acum ca și retrogradați. Noi mergem mai departe, a fost un derby al județului, probabil cu foarte multă încărcătură și cred că asta s-a și văzut în teren.
„Cu FCSB o să jucăm la victorie sau la egal”
Cum vezi meciul cu FCSB de pe teren propriu?
– Noi jucăm la fiecare meci la fel, adică nu se pune problema că, gata, ne-a bătut FCSB-ul. Avem șansa noastră și trebuie să profităm de ea. O să jucăm la victorie sau la egal. Nu-i problemă. Ce-o vrea Dumnezeu! Dar asta nu înseamnă că suntem bătuți de la început că jucăm cu FCSB-ul!
Cum te-ai simțit la meciul cu FC Argeș din punct de vedere medical, având în vedere că ai jucat cu mască?
– O perioadă de timp o să mai joc tot cu mască. Nu am cum să joc fără mască. Asta este!
Citește și CS Mioveni a adus doi atacanţi de Liga a II-a
Te-a deranjat? Ai jucat la 100% din capacitate?
– Eu cred că am jucat la 100% din capacitate, dar acum nu știu cum s-a văzut din afară. Nu a fost un meci foarte spectaculos și, chiar dacă am făcut mai multe greșeli, eu zic că puteam mult mai mult decât atât.
Un mesaj scurt pentru suporterii echipei?
– Să fie mereu alături de noi, pentru că asta este cel mai important, chiar dacă echipa joacă bine sau mai puțin bine și avem înfrângeri. Nu la victorie să te bucuri alături de jucători și la înfrângere să-i huidui sau să faci altceva. Cred că asta este cel mai important pentru un suporter și pentru jucători. Trebuie să știi că îi ai aproape și te susțin.
0 Comentarii