Web Analytics
scris duminică, 09.02.2025

Bogdan Andone, antrenorul echipei FC Argeș, despre cantonamentul din Turcia: „Antrenamente intense, condiții foarte bune, terenuri impecabile”

FC Argeș s-a întors vineri, 7 februarie, din cantonamentul din Turcia, unde a stat aproape două săptămâni și a disputat patru amicale.

Bogdan Andone, antrenorul echipei FC Argeș, despre cantonamentul din Turcia: „Antrenamente intense, condiții foarte bune, terenuri impecabile”

Bogdan Andone, antrenorul echipei FC Argeș, a vorbit, pentru pagina oficială a clubului, despre perioada de pregătire și despre randamentul jucătorilor săi.

A fost o perioadă intensă. Cele două săptămâni au trecut foarte repede, pentru că am avut zile pline, cu câte două antrenamente. Doar în ziua jocurilor amicale am avut un singur antrenament, prin meci.

Antrenamente intense, condiții foarte bune, terenurile impecabile, ne-a ajutat și vremea. Am putut lucra și, în mare măsură, am acoperit tot ceea ce ne-am propus, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere tehnico-tactic. Normal, ultimele detalii vor fi puse la punct în țară.

Avem un lot echilibrat pe compartimente. Poate că ne-ar trebui un mijlocaș central cu profil ofensiv, un jucător de legătură.

Băieții muncesc, sunt conștienți, sunt jucători cu experiență, cu calitate, știu ce înseamnă FC Argeș. Ușor-ușor, se crează un grup puternic, echilibrat. Este o atmosferă bună, spre foarte bună în vestiar, între jucători, iar asta este important”, a spus Bogdan Andone, antrenorul echipei FC Argeș, la finalul cantonamentului din Turcia.

În Turcia, FC Argeș a disputat patru amicale, în care a înregistrat două victorii și două eșecuri: 2-1 cu Kisvarda FC (locul 3 din 16 în liga secundă din Ungaria), 0-1 contra Kolding IF (locul 7 din 12 în liga secundă din Danemarca), 0-1 cu FK Abdysh-Ata Kant (campioana Kârgâzstanului) și 2-1 cu Vorskla Poltava (locul 12 din 16 în prima ligă din Ucraina).

Citește și: Laurențiu Reghecampf are Tunisia la picioare

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită