Peste 200 de persoane, locatari ai blocului de locuințe sociale Coremi, vor beneficia de îmbunătățirea condițiilor de locuit, ca urmare a implementării, de către Primăria Municipiului Pitești, a proiectului „Integrat! Nu asistat! Dezvoltarea socială și economică a persoanelor defavorizate din sud-vestul municipiului Pitești”.
În prezent se află în derulare procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție lucrări de construcții aferente obiectivului de investiții ,,Modernizare bloc locuințe sociale Coremi”, în cadrul căruia se vor realiza următoarele intervenții: construirea de balcoane și închiderea acestora cu tâmplărie performantă energetic pentru fiecare apartament; extinderea rețelei electrice interioare existente în balcoanele nou-înființate; asigurarea accesului din fiecare apartament în balcoanele nou-înființate; lucrări de reparații acolo unde acest lucru este necesar.
Proiectul implementat în cadrul căruia se regăsește și obiectivul mai sus menționat este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, având o valoare totală de 20.113.023,81 lei.