Biserica de lemn din Borovinești se află în satul omonim, în partea de sat numită „Borovineștii Vechi”, comuna Valea Iașului, județul Argeș, și poartă hramul „Sfinții Îngeri”. Este una dintre bisericile călătoare, fiind adusă din Cicănești și ridicată pe locul actual în anul 1869. Se remarcă prin structura bine păstrată și pictura murală exterioară și interioară în mare parte conservate. Pisania peste intrare, de la 1869, constituie un valoros izvor documentar local. Lăcașul lipsește de pe noua listă a monumentelor istorice și din evidențele oficiale în ciuda valențelor artistice și istorice conservate. Vechimea bisericii de lemn din Borovinești este necunoscută, se poate însă data înainte de anul 1800. Tradiția susține aducerea ei din satul Cicănești, unde a fost ridicată de jupânul Ștefan, pe moșia mănăstirii Tutana. Biserica a fost surprinsă de catagrafiile din 1808, 1824 și 1833 în Cicănești, cu hramul „Buna Vestire”. A fost înlocuită de o biserică de zid în anul 1867, fiind apoi transferată și refolosită de noua comunitate, după un vechi obicei al zonei.
A fost reparată în 1918 la aproape o jumătate de secol de la reconstrucția ei
Momentul ridicării acestui lăcaș pe locul actual a fost consemnat într-o pisanie peste intrare, scrisă în chirilice: „Întru slava și ci[n]stea Sfinților Mai Marilor Voevozi Mihail și Gavriil s-au făcut aciastă sf[ântă] biserecă din nou. Începeria de la martie 10 1869 și au luat sfărșit la septembrie 20 1869, în zilele pria înălțatului nostru domn Carol întâi cu blagoslovenia priaosfințitului arhiepiscop al Argeșului d[u]mn[ea]lui domnul Neofit Scriban cu cheltuiala tutulor enoriașilor, și alergător Gheorghe Boroghină și sau milostivit și alți streini de au ajutat precum [și] toți lăcuitori[i] de aici sau silit de au ajutat care cu ce au [avut] pănă la cia din urmă săvărșire ca să fie sufletele l[or primite] spre lăcașurile cele sfinte în veci[i] vecilor amin. 1869. Iancu zugravu [ot] Argeși”. Biserica a fost reparată în anul 1918, la aproape o jumătate de secol de la reconstrucția ei. Funcția ei de lăcaș de cult a fost preluată din anul 1942 de o biserică de zid, ridicată în apropiere. Biserica este ridicată în formele tradiționale, cu pereți încheiați în boltă peste naos și altar, protejată de un acoperiș comun în patru ape și marcată pe vest, peste tindă, de un turn. De la vest la est se trece dintr-o încăpere într-alta, începând cu pridvorul deschis, continuând cu tinda (pronaosul), biserica (naosul) și încheind cu altarul mai îngust, poligonal. Tinda și biserica sunt împărțite de un perete plin, perforat de accesul central, în ax, și două ferestre laterale. Altarul este terminat poligonal, în cinci laturi. El este separat de restul încăperilor prin structura iconostasului, care permite trei intrări rituale și un spațiu liber, deschis sub boltă, în jurul crucii. Întreaga construcție de lemn stă pe un mic fundament zidit, care preia denivelările de teren. Structura bisericii este construită din bârne bine fasonate, încheiate la colțuri în cheotori netede, bisericești, în coadă de rândunică. Calitatea lucrului în lemn amintește de faptul că lemnul a fost odată lăsat la vedere, desigur, înainte de transferul bisericii pe locul actual. Cercuiala, tencuiala și zugrăveala de la 1869 se păstrează în mare parte, într-o stare bună.
Biserica de lemn din Bărbălătești a fost ridicată în anul 1801
Biserica de lemn din Bărbălătești, localizată în satul Bărbălătești, comuna Valea Iașului, județul Argeș, a fost construită în anul 1801. Hramul bisericii este „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice LMI 2004 sub codul: AG-II-m-A-13480. Pisania bisericii ne oferă informații despre istoricul acesteia: „Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a ridicat această biserică în anul 1800. Nu se cunoaște ctitorul. La sfîrșitul sec. XIX s-a adăogat pronaosul și tinda și a fost pictată din nou de un pictor local, Ion Pogoiu. Între anii 1971-1972 s-au făcut reparații capitale la temelie și acoperită din nou cu șită iar între 1975-1976 s-au efectuat lucrări de introducere a luminii electrice, îndepărtarea tencuielilor degradate, retencuirea pereților și pictura din nou în anul 1979 execută de pictorul Ion Anghel din Curtea de Argeș. În vremea președenției d-lui Nicolae Ceaușescu președintele Republicii Socialiste Romînia, episcop al Eparhiei Rîmnicului și Argeșului fiind P.S. Episcop Iosif Gafton, protoereu pr. Ghițu Vasile, preot paroh Banică Vasile prin osteneala și sârguința celor 60 de familii ale acestei enorii. S-a sfințit astăzi 1 iulie 1979 de către P.S. Episcop Vicar Gherasim Piteșteanu.”
Cea mai veche atestare documentară a comunei Valea Iaşului – 1 iunie 1475
Comuna Valea Iaşului este aşezată în partea de sud a României, la întretăierea meridianului de 24 grade și 42 minute cu paralela de 45 grade și 9 minute. Situată în partea de nord-vest a judeţului Argeş, la o distanță de 5 km de municipiul Curtea de Argeş, 43 km de reşedinţa judeţului – municipiul Piteşti și 152 km de capitala ţării – Bucureşti, comuna se încadrează la limita externă a Subcarpaţilor Getici, fiind limitată la est de comuna Muşăteşti, la nord de comuna Albeştii de Argeş, la vest de comuna Valea Danului și la sud de municipiul Curtea de Argeş. Cea mai veche atestare documentară este consemnată în cazul a două sate, satul Cerbureni, în hrisovul din 1 iunie 1475, prin care Basarab cel Bătrân întăreşte jupânului Stance și fratelui său Badea, trei sate întregi și jumătate din satul Cerbureni și satul Valea Iaşului în hrisovul domnesc din 4 aprilie 1523, dat la Târgovişte de voievodul Radu de la Afumaţi, prin care întăreşte Mănăstirii Argeş mai multe sate, printre care și Iaşii.
Marius Ionel