Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva” Zorile se află în imediata apropiere a râului Teleormănelul Verde în cartierul Zorile (vechea comună Băseni). Numele vechi al așezării Băseni provine de la întemeietorul acesteia, un oier, Băseanu, originar din Corbii Muscelului. Localitatea avea, în anul 1810, 48 de case și 203 poporeni, fiind servită de doi preoți: Toma sin d. Ion și Vasile sin popa Amzăr, de doi dascăli: Costandin sin popa Călin și Staico sin popa Dinu, de un paracliser.
Se individualizează prin forma dreptunghiulară cu absida decroșată asimetric
Biserica de lemn din Zorile se individualizează prin forma dreptunghiulară cu absida decroșată asimetric, prezentând, pe latura nordică, un spațiu suplimentar pentru proscomidie, absida poligonală având patru laturi și muchia pe axul construcției. Biserica a fost înălțată pe un soclu masiv realizat din cărămizi cu dimensiunile de 26x13x5 cm, care, prin dispunere alternantă (pe lungime sau în unghi, spre exterior), oferă remarcabile efecte decorative. Procedeul tehnic utilizat constă din suprapunerea a șapte rânduri de cărămidă fixate pe lungime, peste care sunt dispuse alte două rânduri, căramizile având un colț spre exterior; deasupra acestora se înalță alte patru rânduri de cărămizi ordonate linear, apoi un rând de cărămizi pe colț. La limita superioară, soclul prezintă un plan înclinat realizat din cărămizi alăturate așezate oblic pe pereți. Sub raportul înălțimii, soclul amplu dezvoltat (circa 1,20 m) conferă construcției o notă individuală în raport cu bisericile de lemn zonale. Pe soclu se înalță cununi de bârne orizontale încheiate la extremitățile pereților în “coadă de rândunică”, iar la mijlocul acestora, în montanți verticali fixați în “talpă” și în “cosoroabe” pe care se sprijină rama acoperișului. În pereți sunt practicate, prin decupaj în bârne, deschideri pentru iluminat (cu dimensiunile de 26×35 cm) prevăzute cu drugi de metal. Piesele componente ale șarpantei acoperișului în patru ape sunt asamblate prin intermediul cuielor din lemn de stejar. Lănteții au perforații circulare indicând existența anterioară a unui înveliș din șindrilă lungă de stejar. Învelișul actual este făcut din șiță de brad, fapt care a impus, datorită dimensiunilor reduse ale șiței, “îndesirea” lănteților șarpantei. La capetele coamei acoperișului se află crucile originare din fier formate din două bare paralele, placate central și la extremități. Crucile sunt fixate printr-un lanț, în cârlige.
Nu s-a mai păstrat în condiții bune decât icoana „Schimbarea la față a lui Hristos”
Pridvorul deschis, fără pălimar, se sprijină pe patru stâlpi masivi de secțiune rectangulară, marcați de linii paralele incizate cu scoaba la limitele muchiilor. “Fruntariul” are capetele rotunjite și teșituri pronunțate în spațiul dintre stâlpi, reliefându-se, astfel, printr-un fals capitel, fiecare stâlp al pridvorului.
Ușa de la intrarea în pronaos a fost dublată cu scânduri înguste de brad dispuse paralel pe înălțimea acesteia, fixate în cuie de fier țigănești. Între pronaos și naos s-a construit un perete plin din bârne de stejar, străpuns de o deschidere marcată printr-o arcadă, stâlpii laterali ai intrării fiind placați cu scânduri de brad. Naosul se desparte de altar printr-un iconostas a cărui structură de rezistență este formată din stâlpi subțiri de stejar cu secțiune pătrată, evazați în partea superioară, la locul de fixare în grinda transversală (“fruntariul altarului”). În partea inferioară, sunt prinși în “talpa” altarului, pe care se înalță, în afara spațiilor destinate ușilor împărătești și diaconești, un zid plin, tencuit, de cărămidă. Între o scândură masivă din stejar (dimensiuni: 374x28x6 cm), pe care sunt reprezentați, în medalion circular, într-o pictură de factură populară, 13 evangheliști și apostoli, și “fruntariul” altarului, au fost fixate icoane detașabile, dintre care nu s-a mai păstrat în condiții satisfăcătoare de conservare decât cea imaginând “Schimbarea la față a lui Hristos”. Sub aspectul elevației, biserica prezintă un tavan drept la pridvor și altar și o boltă semicilindrică longitudinală la naos și pronaos, realizată din scânduri de brad, susținută de arce-dublou, ale căror capete se sprijină pe grinzi de stejar transversale.
A fost construită în primul deceniu al secolului al XIX-lea
Mobilierul existent se reduce la masa altarului și câteva strane incomplete. Masa este formată dintr-un blat masiv de stejar de formă rectangulară (78×82 cm), cu grosimea de 8 cm, prins în “cepi” de lemn pe un picior tronconic prevăzut spre baza mică cu un inel monobloc canelat pe circumferință. Stranele au spătarul marcat de decupaje în acoladă și borduri subliniate printr-un ornament simplu din puncte ștanțate. În pridvor, pe peretele exterior al pronaosului, încadrând ușa de intrare, sunt fixate în cuie de stejar trei cruci de lemn, suplinind, prin ampla lor ornamentație geometrică, lipsa decorației pridvorului. Realizate dintr-un blat cu decupeuri marcând capitelul și brațele transversale, crucile conțin referiri la clericii Bisericii de lemn “Cuvioasa Paraschiva” din Băseni înainte de edificarea locașului de cult actual. Astfel, pe crucea fixată spre latura sudică a pridvorului este incizat textul: “A(i)ce să hod(i)c(ne)ște robu lu D(u)mnez(e)u, go(ospo)d Căl(i)nu ere(i); 7316”. Întrucât inscripția incizată prezintă unele inadvertențe de grafie, relevând transcrierea incorectă de către crucer a textului dat, este foarte probabil ca această cruce de pomenire, datând din 1808-1809, să fi fost a preotului Călin menționat în Catagrafia din anul 1810, în care, printre slujitorii Bisericii de lemn “Cuvioasa Paraschiva” din Băseni, se consemna numele unui “d. Costandin sin popa Călin, 30 ani, hirotonisit la 1804 dec. 1”.
Alăturată acesteia, o altă cruce de pomenire din 1807-1808 prezintă incizat textul următor: ”A(i)ci să hodicnește robu lu D(u)mneze(u), g(ospo)d(in) Radu er(eu); 7316”. Sursa documentară menționată atestă, în Băseni, un preot Radu în referirea la “dascălu Bâlea sin popa Radu, 18 ani, învață psaltirea, holtei”.
Crucea dinspre latura nordică a pridvorului, imitând morfologic vestitele pristolnice din zonă, conține textul: “Aci să hodicnește robi(i) lui D(u)mn(e)zeu ere(i) Radu, ere(i)ța Mara, Pană, Stana, eremonaho Athanasie, ere(i)ța Rada; l(ea)t 7314”.
O altă inscripție este incizată pe blatul stranei dascălului fixate în peretele sudic al naosului, la limitele altarului: “Ioanu lo(gofat) Saftu, 1809”. Însemnarea de pe o icoană reprezentând pe “Maica Domnului cu Pruncul” realizată în manieră naivă: ”Stan ereu, Floarea ereița, Ioanu jugrav, Ioanu, Ioana, Ilinc(a), Dumi(tra)șcu; 1822” poate fi corelată cu datele consemnate în catagrafie privind pe Stan paracliserul, care avea, în 1810, vârsta de 23 de ani și era “învățat”. Corelarea datelor menționate facilitează stabilirea perioadei de construcție a bisericii: primul deceniu al secolului al XIX-lea. O renovare este atestată documentar în anul 1868.
