Biserica ”Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, din satul Vâlcelele-Crâmpotani, comuna argeșeană Merişani, este situată pe DN Piteşti – Curtea de Argeş, la aproximativ 6 km, stânga, de la indicatorul spre Vâlcele. Acest spaţiu, binecuvântat cu cele şapte izvoare tămăduitoare, ştiut din moşi strămoşi, a fost loc tainic de rugăciune, meditaţie şi tămăduire pentru înaintaşii noştri. Transmise pe cale orală, din generaţie în generaţie, sub formă de tradiţii locale, legendele despre acest loc sunt multe, însă tainic şi tămăduitor a fost acest loc pentru Mircea cel Bâtrân, Vlad Ţepeş, Mihnea Turcitul şi alţi domnitori şi pelerini care, în drumul lor de la Mănăstirea Cotmeana, spre Mănăstirile Tutana, Curtea de Argeş şi mai departe, se opreau aici pentru rugăciune, meditaţie şi pentru a bea din apa izvoarelor.
Legendele izvoarelor de leac
În lupta de la Rovine, Mircea cel Bătrân a otrăvit apele şi s-a retras la aceste izvoare unde apele au întărit şi energizat pe oştenii lui Mircea care au biruit puhoiul de oaste a lui Baiazid. Alte legende amintesc de o pustnică oarbă care trăia pe aceste meleaguri. Atingându-se din întâmplare de apele unui izvor i-a revenit vederea. Minunea s-a petrecut şi cu Elisabeta Bădescu care, la 9-10 ani, şi-a pierdut vederea. Cu rugăciune la Bunul Dumnezeu, spălându-se cu apă de la izvoare, şi-a recăpătat vederea. Altă minune, încă vie în memoria bătrânilor locului, este istorisirea unui băiat mut care, arând cu tatăl său ogorul din apropierea pădurii, este trimis de tatăl său după apă. Copilul a ajuns la aceste izvoare, şi-a potolit setea şi, când s-a întors, tatăl a rămas uimit văzând că băiatul vorbeşte. Vindecarea unor boli de piele, paralizie, boli digestive şi cancer au făcut ca oamenii care au beneficiat de acestea să-i mulţumească Bunului Dumnezeu ridicând acest Sfânt Altar de închinare. Valerica Lungu, cea care asculta legendele de la mama sa Elisabeta şi de la naşa Miţa, impresionată de ceea ce auzea, este ctitorul acestei Sfinte Biserici. În cartea pe care a scris-o mărturisea: ”Intrând pe Valea Radului, unde se află „Pârâul de Leac” intrii parcă în „ţinutul primordial”, pus spre conservare.
Unele tradiţii sunt precreştine. Aici oamenii se întâlneau în mare tăcere, în templul tăcerii, cu Îngerul Pământului, care din izvorul divin dădea apa Îngerului Apei pentru sănătatea lor, apoi Îngerul Aerului o ridica deasupra lumii, dăruind-o Îngerului Focului care o dădea Soarelui pentru a-i păstra moleculei nemurirea în Inima Universului. La „Pârâul de leac”, unde am găsit crucea cu numele celor care au trecut pe acolo, o altă cruce mai veche fiind mistuită şi ajunsă în pământul din care venea, Dumnezeu a intervenit mereu şi a păstrat credinţa!”
Taina tăcerii şi cele şapte izvoare
Locul tăcerii unde sunt aşezate pe Pârâul de Leac cele şapte izvoare este ca o catedrală naturală ale cărei turle se ridică maiestuos din coroanele copacilor, poleite de picături minuscule ale razelor soarelui, care apoi coboară înăuntrul catedralei în zeci de frumoase culori, scăldând în lumină toate creaturile care se află în ea. Se răcoresc puţin în apa izvoarelor, intră în contact cu pământul, binecuvântează din nou apa, unind forţa puterii energiei pământului şi cerului în molecula ei. Taina izvoarelor şi a locului, care se păstrează din moşi strămoşi, este tăcerea. Fiecare credincios care vine să ia apă, atât la dus, cât şi la întors, de la intrarea în pădure până la Biserică, să se roage cât mai mult Bunului Dumnezeu, având certitudinea că: „Toate câte cere şi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea” (Marcu 11, 24). Să venim aşadar în Biserica Ta, Doamne, „Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumina?” (Psalmul 35, 9), să iertăm toate cele ce avem pentru ca şi noi să fim iertaţi, să binecuvântăm pe cei ce ne blesteamă şi să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru toţi, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii, Pentru împăraţi şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viaţa paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna-cuviinţă, Că acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi, mărturia adusă la timpul său.” (I Timotei 2, 1-6)
Ocrotitorii acestui Sfânt Aşezământ
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut pe 7 octombrie 1787 în Bucureşti și a fost un neobosit organizator, constructor şi restaurator de biserici, binecuvântat de Dumnezeu cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni. Pentru nevoile bisericilor, Sfântul Calinic a înfiinţat cu mijloace proprii tipografia „Kallinik Rîmnik” în 1861. Episcopul Calinic a fost şi un însufleţit patriot. A participat la Adunările obşteşti ale ţării şi a fost deputat în Divanul ad-hoc, care a pregătit Unirea Principatelor. Pentru curăţia vieţii sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca să fie trecut în rândurile sfinţilor, cu prăznuire pe 11 aprilie. Sfântul Nectarie din Egina, celălalt ocrotitor al bisericii de la Vâlcelele-Crâmpotani s-a născut la 1 octombrie 1846 la Silivri, în Tracia și a decedat la 8 noiembrie 1920 la Atena. A fost episcop de Pentapole şi ctitor al mănăstirii „Sfânta Treime” din insula Egina. La data de 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut cultul. M.I.
0 Comentarii