Web Analytics

„Biblioteca te citeşte” a intrat în vacanţă

de | 16.06.2017 11:31 | Cultură

9 Biblioteca01Demarat în urmă cu o lună, proiectul a avut ultima reprezentație miercuri, 31 mai, la „Terasa Artiștilor” din Pitești. În spațiul în care serile strălucesc blând, pentru că se află acolo, special pentru a le lumina, mezzosoprana Adina Sima, a curs acum poezia ca șampania.

Allora Albulescu, Daniela Voiculescu și Lucian Costache au citit din cărțile lor, ba chiar din manuscrise, nevăzute încă și de alte priviri. Allora, căreia elevii ei, de la Școala „Nicolae Simonide”, i-au fost alături, numai ochi și urechi, a avut o prestație scenică pe măsura tematicii abordate. Contrastul dintre făptura delicată – gata să se rupă după fiecare apăsare pe trăgaciul versurilor cu muzică de praf de pușcă – și atmosfera poemelor au ținut atenția nu trează, ci încordată.
Daniela Voiculescu, extrem de vizuală și de lirică, a trăit, și ea, emoții de scenă. Culoarea, parfumul imaginilor, dinamica lor de carusel de neoprit, un pitoresc pe care aveai senzația că-l poți atinge și că va rămâne al tău, cu tine, au venit cu un aer de surpriză în raport cu rostirea gravă a autoarei. Și cu încă o bilă albă pentru spectacol.

O solistă de doar 12 ani a impresionat publicul

9 Biblioteca02Profesorul Lucian Costache a fost, la rândul lui, actor de covor roșu. Nu doar că s-a prezentat cu neașteptatul, ca dimensiuni, volum-catalog „Hazard”, ilustrat cu miniaturi de incunabul, dar a ales să citească poeme din registre diferite. Lucian Costache a fost, așadar, și metafizic-sumbru, și sarcastic, și dulce-jucăuș ca un băiețel cu pantaloni scurți și gogoașă în mână.
Absolut superbe, Alexia Niculae – solista de muzică ușoară, în vârstă de 12 ani, laureată recent la Festivalul Internațional din Malta – și profesoara ei, Adina Sima, în stare să facă pietrele, pe rând, să cânte, să plângă și să râdă.
Mihaela Penaru, președinta Filialei Argeș a Asociației Naționale a Bibliotecarilor din România, a adus nota de informație la zi, invitându-i pe toți cei de față, evident, la Bibliotecă. Invitația a însemnat prezentare de carte și de proiecte menite să strângă rândurile în jurul acesteia, precum concursul din toamnă, ajuns la a patra ediție – „Bătălia Cărților” – și toată suita de activități, derulate sub egida Centrului Europe Direct Argeș.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii