Web Analytics

Ortopezii de la Judeţean i-au greşit diagnosticul vicelui Cornel Ionică

de | 4.11.2010 14:33 | Culise

„Nici duşmanilor mei nu le doresc să treacă prin ce-am trecut eu”, şi-a spus, probabil, viceprimarul Cornel Ionică în momentul în care a căzut de pe scară de la o înălţime de peste doi metri. Şi asta nu doar din cauza durerilor prin care a trecut, ci şi a superficialităţii medicilor de la secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean. Să vă spunem şi de ce. Ei bine, înainte de a fi trimis la Spitalul Universitar din Bucureşti vicele Cornel Ionică a fost diagnosticat şi de ortopezii de la Piteşti. Care, după ce s-au strâns roi şi au văzut radiografiile, au hotărât că viceprimarul poate fi tratat fără probleme la Piteşti. Zis şi făcut! I-au pus mâna în ghips şi l-au trimis acasă, nu înainte de a-l asigura că fisura de la bazin nu-l va deranja deloc şi că totul va fi OK. Lucrurile au stat însă exact pe dos, în sensul că Ionică a fost chinuit de nişte dureri atroce încât n-a mai rezistat şi l-a sunat pe subprefectul Ion Cârstoiu. Acesta a vorbit la rându-i cu fiul său, medicul Cătălin Cârstoiu, care l-a internat de urgenţă la Spitalul Universitar din Bucureşti. După ce l-a consultat, doctorul Cârstoiu s-a luat cu mâinile de cap, diagnosticul pus de colegii de breaslă de la Piteşti fiind de-a dreptul aberant. Mai exact, bazinul şi mâna viceprimarului erau „varză”, iar metodele de refacere nu constau în niciun caz doar în a folosi banalul ghips. În atare condiţii, Cornel Ionică a fost operat imediat, iar faptul că viceprimarul s-a întors la muncă spune totul despre reuşita intervenţiei chirurgicale.
(ELECTRO-CUTARE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii